• Sunetul din megafoanele moscheelor din Arabia Saudită va fi redus
  • Ordinul vine din partea lui Abdullatif al-Sheikh, ministrul Afacerilor Islamice
  • Măsura a stârnit un val puternic de reacții pe Social Media

Sunetul din megafoanele moscheelor din Arabia Saudită va fi redus, așa a vrut ministrul Afacerilor Islamice. Volumul mai mic în boxe ar trebui să fie în special în timpul chemării la rugăciune, relatează Al Jazeera.

Abdullatif al-Sheikh, ministrul Afacerilor Islamice, a ordonat săptămâna trecută moscheelor să regleze megafoanele la o treime din volumul maxim. Ordinul, care a limitat și utilizarea difuzoarelor, în principal doar pentru a emite chemarea la rugăciune, mai degrabă decât difuzarea unor predici complete, a declanșat un val de reacții pe Social Media.

„Unde este problema în asta?! Nu aduce altceva decât liniște și confort. Dă-ne înapoi difuzoarele în moschei”, se aude în videoclipul postat pe Twitter. Ministrul Afacerilor Islamice, Abdullatif al-Sheikh, a declarat luni că ordinul a fost dat în urma plângerilor venite de la cetățenii care spun că volumul puternic îi deranjează pe copii și pe vârstnici.

„Cei care vor să se roage nu trebuie să aștepte chemarea la rugăciune a imamului”, a spus al-Sheikh într-un videoclip apărut de televiziunea de stat. „Ar trebui să fie deja prezenți la moschee”, a adăugat el.

Mai multe canale de televiziune au transmis și rugăciuni și predici despre Coran, a spus Sheikh, sugerând că difuzoarele au un scop limitat. Într-o țară care găzduiește zeci de mii de moschei, mulți au salutat măsura de reducere a nivelului de decibeli. Dar decizia a stârnit și reacții pe rețelele de socializare, iar un hashtag care solicită interzicerea muzicii în restaurante și cafenele a fost distribuit de multe ori. Șeicul a spus că aceste critici politicii sunt răspândite de „dușmanii regatului” care „vor să agite opinia publică”.