• Orban: Autostrada de centură Bacău este aproape de finalizare.
  • Primul tronson, de 16 km din 31, va fi inaugurat în decembrie.
  • Termenul inițial pentru finalizare era ianuarie 2022.

Un miracol cum numai în campaniile electorale se întâmplă să existe. De la un metru, autostrada Moldovei a crescut, peste noapte, la 16 kilometri, fix înaintea alegerilor parlamentare.

Premierul Orban a mers la Bacău să vadă autostrada care duce către nicăieri. Sunt 16 km din centura Bacăului, buni de inaugurare înainte de alegeri.

În total, centura ocolitoare din Bacău va avea 31 de kilometri. E un proiect demarat de PSD în timpul protestelor #șîeu, dar Orban va fi cel care taie prima panglică. Toată autostrada Moldovei va fi gata prin 2026.

Finalizam acest proiect înainte de termen veștile bune pentru Moldova nu se opresc aici. Autostrada a șaptea e gata cu toate cele patru tronsoane până în 2026 vom recepționa aceste tronsoane.”, a spus Lucian Bode.

„Un proiect așteptat de mult timp. Constructorul ne-a anunțat că poate să fie dat în trafic până în data de 3 decembrie. Faptul că nu s-a putut înainte nu înseamnă că nu se poate.”, a spus Ludovic Orban.

Premierul face un tur de forță. A ajuns și la Giurgiu ca să inaugureze un pod și l-a lăsat în aer pe ministrul Bode.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN