• Municipiul Bârlad va avea un drapel heraldic, iar proiectul care va aviza această inițiativă a fost pus deja în dezbatere publică.
  • Oficialii Primăriei Bârlad au propus un drapel care conține culorile albastru și auriu, iar în centru va fi imprimată stema municipiului Bârlad.

Bârlădenii își doresc un nou drapel. Municipiul Bârlad va avea un drapel heraldic, iar proiectul care va aviza această inițiativă a fost pus deja în dezbatere publică.

Potrivit oficialilor Primăriei Bârlad, etapa dezbaterii publice este una premergătoare procedurii legale de avizare a drapelului Municipiului Bârlad. Acum fiind singura ocazie a oricărei persaone să vină cu sugestii, propuneri sau amendamente asupra proiectului pus în dezbatere.

„Paşii legali propriu-zişi vor urma după încheierea dezbaterii publice, când vor fi analizate şi selectate toate propunerile de către o comisie de specialitate care va supune dezbaterii Consiliului Local Bârlad una sau mai multe variante de drapel. După aprobarea Consiliului Local Bârlad, varianta sau variantele oficiale vor fi înaintate Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care, la rândul său, le va supune avizării Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române”, au precizat reprezentanţii Primăriei Bârlad, într-o postare pe Facebook.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA

În urma consultărilor, varianta finală, care va primi avizul Comisiei Naționale, va face obiectul unui proiect de hotărâre pentru a fi aprobat de Guvernul României.

Cum va arăta noul drapel

Oficialii Primăriei Bârlad au propus un drapel care conține culorile albastru și auriu, iar în centru va fi imprimată stema municipiului Bârlad, aprobată prin HG 1972/2004, precum anul 1401, de când datează prima atestare documentară a localității. În plus, drapelul va fi încadrat de mai multe franjuri aurii.

MUNICIPIUL BÂRLAD Precizări drapel Bârlad-Informare publică 08.01.2021 Bârlădenii vor un drapel al lor! În legătură cu…Publicată de Primăria municipiului Bârlad-paginaoficială pe Vineri, 8 ianuarie 2021