Un neonazist a primit peste 100 de ani de închisoare pentru un atac mortal într-o sinagogă. I s-a refuzat dreptul de a vorbi într-o sală de judecată

Imaginea unei victime a Pogromului antievreiesc din 1941 este proiectata in Sinagoga Mare in timpul adunarii publice intitulata 'Pogromul antievreiesc din 1941 si recrudescensa antisemitismului azi', in cadrul evenimentului comemorativ dedicat victimelor evreiesti ale pogromului de la Bucuresti din anul 1941, in Bucuresti, marti, 21 ianuarie 2020. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Un tânăr adept al neonazismului supremației albilor din Statele Unite a fost condamnat la peste 100 de ani de închisoare. Acesta are numai 22 de ani și i s-a refuzat posibilitatea de a vorbi în fața unei săli de judecată, scrie Irish Examiner.

În ultima zi de Paște din 2019, John T. Earnest, respectivul neonazist, a intrat într-o sinagogă din sudul Californiei, SUA cu o armă semiautomată, ucigând cu sânge rece un om și rănind alți trei, însă au fost mai multe victime care și-au făcut apariția la audiere.

Audierea a oferit însă celor 13 victime și familiilor acestora ocazia de a se confrunta cu criminalul și a încheiat un caz care a demonstrat cum discursul de ură online poate duce la acțiuni extreme. Tânărul extremist de dreapta fiind influențat prin mediul online pentru a comite atentatul din sinagogă.

Mulți alții au împărtășit povești cutremurătoare cu privire la modul în care viețile lor au fost date peste cap și cât de hotărâți au fost să meargă mai departe în fața unei astfel de tragedii.

Audierea neonazistului

Avocatul lui Earnest, John O’Connell, a susținut că clientul său a vrut să transmită un mesaj, dar judecătorul Peter Deddeh, de la Curtea Superioară din San Diego, a declarat că nu a vrut să creeze un „forum politic” pentru convingerile naționaliste albe. Earnest nu a făcut niciun comentariu public și nici nu a retras declarațiile anterioare.

„N-am de gând să îl las să folosească acest lucru ca pe o platformă pentru a-și spori celebritatea”, a adăugat judecătorul, citând declarațiile lui Earnest către polițiști atunci când a fost reținut, precum și gesturile cu mâna către mulțime în timpul unei audieri anterioare și raportul său de eliberare condiționată.

În timpul celor două ore de audiere, Earnest, care era legat de un dispozitiv care îi interzicea să se uite spre public, nu a manifestat nicio emoție evidentă în timp ce vorbitorii se refereau la el ca fiind un laș de joasă speță, o bestie îngrozitoare și un monstru.

A sunat la poliție

Avocatul său, care a fost desemnat de instanță, a refuzat să vorbească cu reporterii. Părinții săi nu au putut fi prezenți. Earnest a sunat chiar el la poliție la câteva minute după incident pentru a anunța că a tras în sinagogă pentru a salva oameni albi.

Cu puțin timp înainte de a ataca Chabad of Poway, o sinagogă din San Diego, orașul său natal, neonazistul a fost motivat de împușcăturile de la Congregația Tree of Life din Pittsburgh și de la două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă.

„8chan”?

Era un obișnuit al 8chan, o parte întunecată a internetului în care persoanele nemulțumite de principalele rețele de socializare își puteau exprima idei extreme, rasiste și violente.

Neonazistul a ucis-o pe Lori Gilbert-Kaye, în vârstă de 60 de ani, și a rănit o fetiță de opt ani, unchiul acesteia și pe rabinul Yisroel Goldstein, care conducea o slujbă cu ocazia marii sărbători evreiești. Dr. Howard Kaye, soțul lui Lori de 32 de ani, a declarat că soția sa a fost „o persoană superioară și o femeie minunată”.

Hannah Kaye a declarat că mama ei a fost victima unei „uri străveche” față de evrei. Aceasta a relatat cu detalii precise ultima lor zi petrecută împreună, într-o vizită acasă de la facultate: „conversația lor profundă și plină de umor” din mașină, o ultimă îmbrățișare în timp ce mama ei se îmbrăca pentru slujbă și modul în care a ținut capul mamei sale și i-a spus că o iubește în timp ce aceasta era pe moarte.

Almog Peretz, împușcat împreună cu nepoata sa în vârstă de opt ani, nu a fost pregătit din punct de vedere emoțional pentru a participa la audiere, dar un traducător în ebraică i-a citit declarația despre cum acest episod i-a ucis „trupul și sufletul”.

Declarația părinților atacatorului

Părinții lui Earnest au dat o declarație după împușcături în care și-au exprimat șocul și tristețea, calificând acțiunile fiului lor drept un „mister terifiant”. Fiul lor(neonazistul) era un elev, atlet și muzician desăvârșit, care studia pentru a deveni asistent medical.

„Spre marea noastră rușine, el face acum parte din istoria răului care a fost săvârșit asupra poporului evreu timp de secole!, au declarat ei.

„Spre marele nostru regret, el a devenit acum o parte din lunga istorie a răului făcut împotriva evreilor”, au adăugat ei.

137 de ani în închisoare

A fost condamnat pentru crimă și tentativă de crimă la sinagogă, dar și pentru un incendiu premeditat la o moschee din apropiere.

Ceea ce înseamnă o condamnare la închisoare pe viață fără posibilitatea de a fi eliberat condiționat, la care se adaugă 137 de ani de închisoare.

Exit mobile version