• Jurnaliștii ITV News au descoperit că premierul britanic și-a sărbătorit ziua de naștere în 2020 de 2 ori în aceeași zi.
  • Premierul ar fi dat o petrecere chiar în cabinetul său, apoi a dat drept exemplu o fetiță care și-a amânat ziua de naștere.
  • Boris Johnson primește critici atât din partea opoziției, cât și a presei, care susține că premierul britanic ar fi sfidat-o pe Regină.

O nouă zi, un nou scandal de proporții în Regatul Unit cu Boris Johnson, pentru că o nouă petrecere a fost dezvăluită. De data asta, jurnaliștii ITV News au descoperit că premierul britanic și-a sărbătorit ziua de naștere în 2020 de 2 ori în aceeași zi și la o săptămână după ce a anunțat toată țara că astfel de petreceri sunt ilegale.

„Mulți ani trăiască! Câteva ore după ce acești copii i-au urat „La mulți ani”, Boris Johnson avea să aibă parte de momente și mai fericite. După această vizită oficială făcută pe 19 iunie 2020, ITV News dezvăluie că a petrecut la un alt eveniment în spatele ușilor închise. În cabinet, unde premierul a ținut un moment de reculegere pentru cei care lucrau în zonele esențiale și care au murit în timpul pandemiei, cu câteva săptămâni mai devreme, un sacrificiu național avea să fie dat uitării.”

Ce au mai aflat jurnaliștii? Că premierul a dat un party pe cinste chiar în cabinetul său atunci când a împlinit 56 de ani.

Recomandări

AVERTISMENTUL LUI PUTIN CĂTRE OCCIDENT
CUM DEVII MAI PRODUCTIV LA MUNCĂ
ZIUA MONDIALĂ A RECICLĂRII
CUM VA FI VIAȚA ÎN WOVEN CITY
BIDEN FACE BANI PENTRU CAMPANIE
MACRON VA CERE ÎNCETAREA FOCULUI ÎN UCRAINA

„După ora 2 după amiaza, această masă avea să fie acoperită cu mâncare pentru petrecere de la Marks&Spencer. Numai puțin de 30 de oameni din echipă s-au strâns în jurul mesei, așteptându-l pe Boris Johnson să se întoarcă. Soția lui, Carrie, l-a luat prin surprindere cu un tort și i-au cântat toți „La Mulți Ani”, au umplut camera cu urări, după ce în urmă cu o săptămână premierul avea cu totul alt ton, în timp ce sublinia ce permit și ce nu noile restricții.

Dar nu asta s-a întâmplat și cu designerul Downing Street, al cărui stil a declanșat alt scandal. ITV News dezvăluie că Lulu Lytle s-a alăturat petrecerii în timp ce-i redecora apartamentul premierului. Știm că petrecerea în acea după amiază a durat între 20 și 30 de minute, dar mai târziu în acea seară, ITV News dezvăluie că familia și prietenii s-au alăturat și ei la reședința premierului, dar Downing Street neagă asta.

Imediat după ce a dat petrecerea, premierul Johnson i-a răspuns pe Twitter și lui Josephine, o fetiță care-i scrisese că și-a amânat petrecerea zilei de naștere. Boris Johnson, culmea, îi mulțumea lui Josephine pentru sacrificiul făcut și o dădea ca exemplu de bună purtare.

Acum, în timp ce politicienii continuă să-i ceară demisia, presa notează că de data asta Boris Johnson a sfidat pe cineva mult mai important: pe Regină.

Sir Keir Starmer, liderul Partidului Laburist: „Este încă o dovadă că avem un premier care crede că regulile pe care el le-a făcut nu se aplică lui. Așa că avem premierul unui guvern care împroașcă cu decadență și dezamăgire. Premierul ne distruge național.

Trebuie să plece. Printre cei care și-au schimbat planurile pentru petrecerile zilelor de naștere în acel an este și Regina, care a urmărit celebrările zilei sale de naștere fără familie,” se arată în investigația făcută de cei de la ITV News.