• Gărzile Revoluţionare iraniene au anunţat duminică că unul dintre ofiţerii lor, colonelul Sayad Khodai, a fost ucis într-un asasinat rar întâlnit la Teheran, a anunţat agenţia semi-oficială de presă Tasnim.
  • Khodai era „unul dintre apărătorii sanctuarelor”, a precizat aceasta, referindu-se la personalul militar sau consilierii despre care Iranul spune că luptă în numele său pentru a proteja siturile şiite din Irak sau Siria împotriva unor grupuri precum Statul Islamic, potrivit Reuters.
  • Două persoane aflate pe o motocicletă au deschis focul asupra lui Khodai, a relatat Tasnim.

Gărzile Revoluţionare din Iran au anunţat duminică că unul dintre ofiţerii lor, colonelul Sayad Khodai, a fost ucis într-un asasinat rar întâlnit la Teheran, a anunţat agenţia semi-oficială de presă Tasnim. Asasinatul a fost comis de două persoane aflate pe o motocicletă care au deschis focul asupra ofițerului.

Guvernul din Iran a trimis luptători în Siria încă din primele etape ale războiului civil pentru a-şi susţine aliatul, preşedintele Bashar al-Assad, împotriva rebelilor sunniţi. Printre „apărătorii sanctuarelor” se numără şi voluntari afgani şi pakistanezi. Situația s-a complicat pentru iranieni după intrarea Rusiei în războiul din Ucraina. Rușii se concentrează tot mai mult pe frontul din Europa, astfel că Bashar al-Assad și aliații săi iranieni devin mult mai vulnerabili facțiunilor rivale.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
AI 2% ȘANSE SĂ AI BILET LA ERAS TOUR
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA