• Zece persoane au fost împuşcate şi alte 13 au fost rănite în urma atacului.
  • Poliţia a declarat că analizează postările de pe reţelele de socializare ale unei persoane cu același nume al suspectului.
  • Anchetatorii au recuperat, ulterior, din staţia de metrou, un pistol cu un încărcător ataşat.

Poliția din New York a început să caute un posibil suspect al atacului armat din metrou. Zece persoane au fost împuşcate şi alte 13 au fost rănite, după ce un bărbat care purta o mască de gaz a aruncat două fumigene şi, apoi, a deschis focul la bordul unui vagon de metrou al trenului N.

Şeful detectivilor din cadrul poliţiei din New York, James W. Essig, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Frank R. James, în vârstă de 62 de ani, a închiriat o dubă U-Haul, ale cărei chei au fost găsite la locul împuşcăturilor din cartierul Sunset Park din Brooklyn.

„Îl căutăm pe Frank James”, a spus acesta. „Ştim că a închiriat acea dubă U-Haul”. James, care are adrese în Wisconsin şi Philadelphia, nu a fost numit ca suspect, iar detectivii vor să stabilească dacă a fost martor la atac, a spus Essig. Duba a fost închiriată în Philadelphia, a spus el, conform Mediafax.

Recomandări

SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII

Poliţia a declarat că analizează postările de pe reţelele de socializare ale unei persoane cu acelaşi nume, care a menţionat persoanele fără adăpost, New York-ul şi primarul Eric Adams, ceea ce a determinat oficialii să întărească dispozitivul de securitate al oficialului.

Anchetatorii au recuperat, ulterior, din staţia de metrou, un pistol cu un încărcător ataşat

Anchetatorii au recuperat, ulterior, din staţia de metrou, un pistol cu un încărcător ataşat, două încărcătoare suplimentare, muniţie, o secure şi un recipient cu ceea ce se crede a fi benzină, a declarat comisarul poliţiei din New York, Keechant Sewell, în cadrul conferinţei de presă.

Nu se cunoştea niciun posibil motiv. Atacul a declanşat un răspuns masiv al forţelor de ordine, iar o vânătoare de oameni a continuat până marţi seara.

Poliţia a declarat că este în căutarea unui bărbat despre care se crede că are aproximativ 1,70 metri și care purta o vestă verde de construcţii în timpul atacului. „Această persoană este periculoasă”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, guvernatorul New York-ului, Kathy Hochul.