• Femeia a devenit primar într-o localitate din Rusia, după ce edilul din ultimii patru ani a rugat-o să candideze.
  • Primarul luase această decizie pentru a întruni numărul minim de doi candidați, necesar potrivit legii.
  • Marina Udgodskaya a șters praful și a spălat cu mopul în birourile Primăriei.

O femeie de serviciu în vârstă de 35 de ani din primăria localității Povalikhino din Rusia se va muta pe scaunul şefului, după ce a câştigat alegerile la începutul acestei luni. Ea a participat la alegeri doar pentru a-l ajuta pe șeful ei să obţină un nou mandat.

Pentru că nimeni din sat nu s-a înscris pentru a-l înfrunta la alegeri pe Nikolai Loktev, care este din partidul pro-Kremlin, Rusia Unită, acesta a convins-o pe Marina Udgodskaya, femeia de serviciu a primăriei, să participe la scrutin.

Udgodskaya s-a înscris ca „rival” pentru a asigura cerinţa minimă a doi candidaţi.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK

Totuşi, planul fostului primar nu a funcţionat aşa cum îl imaginase. Femia de serviciu a câştigat scrutinul la o diferenţă semnificativă.

„Nikolai Loktev a crezut că nimeni nu o va vota şi el va rămâne primar. Dar oamenii s-au săturat şi au ales-o pe Marina Udgodskaya”, a declarat pentru BBC un membru al comisiei electorale locale.

„El a fost uimit, la fel şi ea!”, a spus o femeie, care nu a vrut să fie identificată.

Într-un interviu, femeia de serviciu s-a descris drept o „falsă” candidată care „nu era pregătită” pentru o „promovare” atât de rapidă.

„Nu credeam că oamenii mă vor vota de fapt”, a declarat ea pentru canalul de ştiri Telegram Podyom.

Chiar şi aşa, ea a câştigat aproape 62% din voturi. Şeful ei a reuşit să obţină doar 34%.

„Am făcut tot ce este necesar în această slujbă, nu există probleme în sat”, a declarat Loktev pentru BBC într-una din ultimele sale zile de mandat. „În mod clar, oamenii doreau schimbarea”, a conchis fostul primar în vârstă de 58 de ani.