• Statele Unite şi organizaţiile G7 şi G20 vor organiza în luna mai un summit mondial în format online pe tema pandemiei COVID-19 şi pentru măsuri de prevenire a unor noi crize sanitare internaţionale.
  • Potrivit Casei Albe, summitul de acum se va concentra atât pe măsuri imediate, cât şi pe acţiuni pe termen lung, inclusiv pe continuarea vaccinării, pe oferirea de teste şi tratamente în principal persoanelor vulnerabile.

Statele Unite şi organizaţiile G7 şi G20 vor organiza în luna mai un summit mondial în format online pe tema pandemiei COVID-19 şi pentru măsuri de prevenire a unor noi crize sanitare internaţionale, informează cotidianul Le Figaro.

Reuniunea virtuală va avea loc pe 12 mai şi va fi coprezidată de Statele Unite, de Germania, care exercită anul acesta Preşedinţia Grupului G7, de Indonezia, care conduce Grupul G20, de Senegal, care deţine Preşedinţia Uniunii Africane, şi de Belize, liderul organizaţiei Caricom.

Summitul va avea sarcina dublării eforturilor colective pentru a pune capăt etapei acute a pandemiei COVID-19 şi pentru a ne pregăti de viitoare ameninţări în materie de sănătate”, anunţă Preşedinţia SUA.

Recomandări

MESIA REPUBLICANILOR
AVIOANE RUSEȘTI LÂNGĂ UK
ORBAN CONTRA UE
SECURITATE LA M. NEAGRĂ
RUȘII JEFUIESC ÎN KURSK
AȘA, XI?

Preşedinele SUA, Joseph Biden, a organizat un summit asemănător în septembrie 2021, în contextul eforturilor de limitare a răspândirii variantei Omicron a coronavirusului.

Potrivit Casei Albe, summitul de acum se va concentra atât pe măsuri imediate, cât şi pe acţiuni pe termen lung, inclusiv pe continuarea vaccinării, pe oferirea de teste şi tratamente în principal persoanelor vulnerabile, pe modalităţi de consolidare a sistemelor medicale şi pe intensificarea cercetării.