• Un tânăr din Mamaia a găsit pe faleză o sticlă misterioasă cu un mesaj în ea
  • Pe scrisoare era trecută data de 20 iulie 1979 și a fost scrisă de o tânără de 16 ani, care se afla în vacanță la mare
  • Tânărul care a găsit scrisoarea a luat legătura cu autoarea mesajului și urmează să se întâlnească cu fratele ei

Deși e frig și nu te-ai duce pe o plajă, totuși unii o fac. Spre exemplu, un tânăr din Mamaia, care a găsit o sticlă misterioasă cu un mesaj în ea.

Sticla a fost gasită de Constantin Nistor, care locuiește acolo și a ieșit la o plimbare pe faleză. A încercat să scoată scrisoarea, dar nu a reușit și a spart sticla. Pe scrisoare era trecută data, 20 iulie 1979 și începea cu o scurtă prezentare a celei care a scris-o.

O adolescentă de 16 ani care povestește că era în vacanță la mare cu fratele și cu unchiul ei. Tânăra scria cât de mult îi place acolo și făcea o promisiune să țină legătura tot timpul cu fratele ei și cu unchiul, indiferent ce se va întâmpla. Pe lângă scrisoare mai era înăuntru o țigară, niște chibrituri, o punguță de vegeta, două ambalaje de bombane și un bilet de 9 lei.

Recomandări

AVERTISMENTUL LUI PUTIN CĂTRE OCCIDENT
CUM DEVII MAI PRODUCTIV LA MUNCĂ
ZIUA MONDIALĂ A RECICLĂRII
CUM VA FI VIAȚA ÎN WOVEN CITY
BIDEN FACE BANI PENTRU CAMPANIE
MACRON VA CERE ÎNCETAREA FOCULUI ÎN UCRAINA

În scrisoare era trecută adresa din Iași și numărul de telefon, care nu mai era valabil. Constantin a pus toată povestea pe un grup din Iași și a devenit virală.

A reușit să dea de femeie și de fratele acesteia, unchiul se pare că a decedat. Femeia nu mai locuiește în Iasi, este acum în Vatra Dornei unde este avocată. Fratele, în schimb, locuiește în Iasi, iar Constantin spunea că urmează să se întâlnească cu el să-i dea prețioasele amintiri. Urmăriți Aleph News pe FacebookTwitterYoutube și Instagram!