Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Cel puţin şase persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite

Un tren care călătorea din Praga către Budapesta s-a ciocnit joi cu un autobuz în sudul Slovaciei, provocând moartea a cel puţin şase persoane şi rănirea altor cinci, au anunţat autorităţile.

Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian.

Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apropierea oraşului Nové Zámky din sud-vestul ţării, a anunţat agenţia de presă CTK. Purtătorul de cuvânt al căilor ferate, Vladimira Bahylova, a declarat pentru AFP că trenul Eurocity se îndrepta de la Praga la Budapesta.

„Şase persoane au suferit răni incompatibile cu viaţa”, a declarat serviciul slovac de salvare, actualizând un bilanţ anterior de cinci morţi. „Cel puţin cinci persoane au fost rănite”. 

Numărul persoanelor decedate în acest accident ar putea creşte, au anunţat autorităţile.

Mecanicul trenului „a suferit arsuri deoarece locomotiva a luat foc”.

Coliziunea a avut loc la o trecere la nivel cu calea ferată care era protejată de bariere şi era echipată cu semnale luminoase.

Exit mobile version