• Cel puțin 48 de persoane au murit în Taiwan după ce un tren a deraiat
  • În tren se aflau aproximativ 350 de persoane
  • Autoritățile încearcă să salveze cât mai mulți oameni

UPDATE 12.00 – Cel puțin 48 de persoane au decedat

Autoritățile anunță cel puțin 48 de persoane decedate, conform Reuters.

„Oamenii au căzut unul peste celălalt”, a declarat pentru o televiziune o femeie care a supraviețuit accidentului. „A fost terifiant. Acolo erau familii întregi.”

Conductorul trenului a murit și el. Sute de persoane se îndreptau spre case în perioada unei sărbători tradiționale care are loc în weekend.

Recomandări

VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC
ROMÂNII NU MAI ALEG STRĂINĂTATEA
CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?

Știre inițială

Un tren în care se aflau aproximativ 350 de persoane a deraiat într-un tunel din estul Taiwanului, relatează CNN. Cel puțin 36 de persoane au decedat și alte zeci sunt rănite, potrivit oficialilor locali.

Trenul, care se deplasa spre Taitung, a ieșit de pe șine într-un tunel la nord de Hualien, vineri dimineață. Mai multe vagoane s-au lovit de peretele tunelului, au declarat pompierii într-un comunicat.

Autoritățile încearcă să scoată cele opt vagoane din tunel. Aproximativ 60 de persoane au fost evacuate în siguranță din primele trei vagoane de tren, conform agenției de presă naționale din Taiwan CNA.

Sursa foto: AP

CNA susține că un camion „care nu a fost parcat corespunzător” ar fi ajuns pe șine. Pompierii au făcut publică o imagine a ceea ce părea a fi epava camionului care se afla lângă o parte a trenului deraiat.

Zeci de echipaje de stingere a incendiilor, căutare și salvare și vehicule militare și peste 150 de persoane au fost mobilizate la fața locului, deoarece operațiunile de salvare continuă, conform The Guardian.