- Ungaria s-a „opus prin veto” unei interdicții privind importurile de petrol rusesc în UE.
- De fapt, mișcarea înseamnă blocarea de către Ungaria a întregului al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.
- Potrivit ziarului, reuniunea de astăzi a ambasadorilor UE nu a fost concludentă, o nouă întâlnire fiind planificată în viitorul apropiat.
Ungaria a continuat să blocheze o propunere a Uniunii Europene care ar interzice importurile de petrol rusesc, împiedicând întregul pachet de sancțiuni al blocului menit să îl vizeze pe președintele Vladimir Putin, care a declanșat războiul din Ucraina, potrivit Bloomberg.
O reuniune a celor 27 de ambasadori ai UE s-a încheiat, duminică, fără un acord, urmând ca discuțiile să fie reluate în zilele următoare, au declarat surse citate de Bloomberg, care au cerut să nu fie identificate, deoarece discuțiile sunt private.
Propunerea UE urmărește să interzică petrolul brut în următoarele șase luni și combustibilii rafinați până la începutul lunii ianuarie. Ungaria, Slovacia și Republica Cehă solicită prelungiri ale termenelor în care ar trebui să se conformeze măsurilor.
UE a făcut presiuni pentru ca procesul să se încheie până la parada militară din Rusia din 9 mai, Ziua Victoriei, care comemorează sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.