• Comisia consideră că banii UE sunt în pericol în Ungaria din cauza corupției.
  • Înalţi oficiali ungari au declarat că Budapesta este dispusă să colaboreze cu Comisia pentru a răspunde la aceste preocupări.
  • Fondurile afectate sunt cunoscute sub numele de fonduri de coeziune, pe care ţările UE mai sărace decât media UE le primesc pentru a-şi dezvolta infrastructura.

Noul termen acordat pentru Ungaria face parte dintr-un proces al UE, numit „mecanism de condiţionalitate”, menit să protejeze interesele financiare ale UE împotriva încălcării statului de drept de către un guvern al UE. Acesta este separat de alte proceduri privind statul de drept pe care UE le-a lansat împotriva Ungariei.

Comisia consideră că banii UE sunt în pericol în Ungaria din cauza a ceea ce ea consideră a fi corupţie, care poate lua forma unor licitaţii pentru proiecte finanţate de UE la care participă doar un singur ofertant, de obicei legat de partidul de guvernământ.

De asemenea, Executivul UE îşi exprimă îngrijorarea cu privire la independenţa sistemului judiciar, a mass-media şi a organizaţiilor neguvernamentale.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

În trecut, premierul ungar Viktor Orban a respins preocupările UE şi ale SUA privind corupţia din Ungaria, însă în ultimele săptămâni, înalţi oficiali ungari au declarat că Budapesta este dispusă să colaboreze cu Comisia pentru a răspunde la aceste preocupări.

În această săptămână, Ungaria s-a oferit să reducă numărul de licitaţii publice la care participă un singur ofertant la 15% din total. De asemenea, s-a oferit să permită instanţelor să ordone procurorilor să urmărească acele cazuri, chiar dacă procurorii au decis să nu o facă şi să facă procesul legislativ din Ungaria mai transparent şi mai incluziv.

Din cauza preocupărilor sale legate de banii de la bugetul UE, Comisia a lansat în aprilie „mecanismul de condiţionalitate” împotriva Ungariei. În cele din urmă, acesta ar putea duce la suspendarea celor 21 de miliarde de euro pentru Ungaria din bugetul UE.

Comisia a declarat vineri că l-a mandatat pe comisarul pentru buget, Johannes Hahn, să informeze Budapesta cu privire la măsurile pe care executivul UE intenţionează să le propună guvernelor UE în cazul în care măsurile de remediere luate de Ungaria nu sunt adecvate.

„Ungaria are acum la dispoziţie o lună în care poate prezenta observaţiile sale şi orice informaţii suplimentare, în special cu privire la proporţionalitatea măsurilor avute în vedere de Comisie”, a precizat comisarul.

Ungaria mai are încă posibilitatea de a prezenta măsuri de remediere adecvate

Fondurile afectate sunt cunoscute sub numele de fonduri de coeziune, pe care ţările UE mai sărace decât media UE le primesc pentru a-şi dezvolta infrastructura, cum ar fi drumurile şi podurile, staţiile de tratare a apei sau transporturile.

Un oficial UE de rang înalt a declarat sub protecţia anonimatului, că propunerea Comisiei către guvernele UE nu va viza, cel mai probabil, toate fondurile de coeziune pentru Ungaria, deoarece trebuie să fie proporţională cu amploarea problemei. „Dar va fi o propunere serioasă, nu una simbolică”, a spus oficialul.

Cu toate acestea, suspendarea fondurilor de coeziune, care se adaugă la subvenţiile de 5,8 miliarde de euro din fondul de redresare care sunt încă îngheţate, ar fi o lovitură majoră pentru economia ungară, care suferă din cauza slăbirii monedei, a creşterii costurilor de împrumut, a deficitului bugetar tot mai mare şi a inflaţiei galopante.