• Ungaria este prima țară din Uniunea Europeană care a autorizat vaccinul Sinopharm
  • Guvernul Ungariei a cumparat 5 milioane de vaccinuri chinezesti
  • Demersul vine după ce Budapesta a criticat Uniunea pentru ritmul lent de distribuire

Guvernul de la Budapesta se joaca de-a alba neagra cu Uniunea Europeană. După ce au aprobat vaccinarea cu Sputnik, fară avizul Europei, acum s-au înarmat și cu vaccinul chinezesc. Ungaria devine astfel prima țară din blocul comunitar care ia decizia asta.

„Este o zi importantă astăzi, deoarece începem să ne vaccinăm cu vaccinuri chinezești. Lucrul ăsta îmi dă speranța că poate cândva săptămâna viitoare vor fi vaccinați și cei care conduc domeniul Apărării. Situația nu este ușoară. În același timp, avem vestea bună, au sosit mai multe vaccinuri și, prin urmare, numărul persoanelor vaccinate va crește, deși al treilea val continuă să amenințe Ungaria”, a declarat Viktor Orban, premierul Ungariei.

Ungaria a cumpărat deja cinci milioane de doze Sinopharm, pentru imunizarea unui sfert din populaţia ţării. Procedura pentru vaccinul chinezesc este diferită decât pentru alte seruri.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Oficialii maghiar critică constant programul de vaccinare al Uniunii Europene. Guvernul lor e nemulțumit de ritmul lent al distribuirii dozelor.

Viktor Orban a fost foarte direct in ceea ce privește subiectul: „Dacă vaccinurile nu vin dinspre Bruxelles, trebuie să le obţinem din altă parte… Nu ne putem lăsa cetăţenii să moară doar pentru că Bruxellesul livrează atât de încet dozele”.