UPDATE. Autorul luării de ostatici din Dresda a murit în timpul intervenției poliției

September 13, 2019, Munich, Bavaria, Germany: Polizeiwagen im Einsatz mit Blaulicht. (Credit Image: © Alexander Pohl/Alto Press via ZUMA Press)

UPDATE

Autorul luării de ostatici care a avut loc sâmbătă dimineaţa într-o galerie comercială din Dresda, estul Germaniei, a murit în timpul intervenţiei poliţiei, au anunţat forţele de ordine germane, potrivit Reuters.


Poliţia a evacuat sâmbătă un centru comercial şi zonele înconjurătoare din oraşul Dresda, în estul Germaniei, din cauza unei presupuse luări de ostatici, potrivit unui comunicat al poliţiei, transmite Reuters.

„Departamentul de poliţie din Dresda desfăşoară în prezent o operaţiune în centrul oraşului Dresda. Contextul este suspiciunea unei luări de ostatici” , a precizat poliţia într-o declaraţie pe site-ul său.

Potrivit Reuters, postul de ştiri TAG24 a citat poliţia spunând că un bărbat în vârstă de 40 de ani ar fi ucis-o pe mama sa în vârstă de 62 de ani într-o clădire de apartamente la sud-est de centrul oraşului.

Conform acestuia, poliţia a declarat că luarea de ostatici de la centrul comercial ar avea legătură cu crima, dar a refuzat să ofere mai multe detalii.

„Totul este clar! Situaţia cu ostatici din Dresda s-a încheiat!” , a anunţat ulterior poliţia pe Twitter, adăugând că două persoane care păreau a fi nevătămate se află în grija acesteia.

Poliţia nu a oferit detalii despre suspect.

Exit mobile version