• Odesa a rămas aproape în totalitate fără electricitate după un atac cu „drone-kamikaze” lansat de Rusia în timpul nopţii.
  • „Deocamdată, oraşul este fără electricitate” , a declarat un consilier al preşedinţiei ucrainene, Kirilo Timoşenko.
  • Cu toate acestea, infrastructurile esenţiale, inclusiv spitalele şi maternităţile, au acces la curent, a precizat el.

Oraşul Odesa, în sudul Ucrainei, a rămas aproape în totalitate fără electricitate după un atac cu drone-kamikaze” lansat de Rusia în timpul nopţii, au anunţat sâmbătă autorităţile ucrainene, potrivit Kyiv Independent.

Deocamdată, oraşul este fără electricitate” , a declarat un consilier al preşedinţiei ucrainene, Kirilo Timoşenko, pe Telegram.

Cu toate acestea, infrastructurile esenţiale, inclusiv spitalele şi maternităţile, au acces la curent, a precizat el. Situaţia rămâne dificilă, însă este sub control” , a declarat Timoşenko.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

Potrivit lui Maksim Marşenko, guvernatorul regiunii Odesa, Rusia a atacat oraşul cu drone-kamikaze” în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă. Din cauza loviturilor, nu este electricitate în aproape toate districtele şi comunităţile regiunii noastre” , a declarat el.

Două drone au fost doborâte de unităţi ale apărării aeriene ucrainene, a mai spus Marşenko.

Vineri, Kievul a subliniat că regiunile din sudul ţării sfâşiat de război, inclusiv Odesa, suferă cele mai grave pene de curent, la câteva zile după cea mai recentă serie de atacuri ruse împotriva reţelei energetice ucrainene.

Rusia a tras luni zeci de rachete de croazieră asupra infrastructurilor-cheie, exercitând o şi mai mare presiune asupra reţelei deja în dificultate a Ucrainei, după atacuri repetate.

Joi, preşedintele rus Vladimir Putin a promis că armata rusă va continua loviturile asupra reţelei energetice ucrainene, în pofida criticilor ferme ale Occidentului împotriva atacurilor sistematice care au cufundat milioane de persoane în frig şi obscuritate.

Portul Odesa de la Marea Neagră era o destinaţie de vacanţă preferată de numeroşi ucraineni şi ruşi înainte de declanşarea ofensivei ruse în Ucraina, pe 24 februarie.