• Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, s-a declarat luni o „bunică mândră”
  • Ursula von der Leyen, o figură importantă a taberei politice conservatoare, a crescut şapte copii

Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, s-a declarat luni o „bunică mândră”, după venirea pe lume, luna trecută, a primului său nepot, relatează DPA.

Ursula von der Leyen, fost ministru german al Apărării şi mamă a 7 copii, a postat pe Instagram o fotografie ţinând în braţe un bebeluş, lângă care a scris că este un „moment magic”.

View this post on Instagram

A post shared by Ursula von der Leyen (@ursulavonderleyen)

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Fericită de ritmul pe care îl are vaccinarea în Europa, Ursula von der Leyen nu şi-a ascuns bucuria, însă nu a dezvăluit în postare numele, data exactă a naşterii sau cine sunt părinţii bebeluşului, însă într-un discurs susţinut duminică a afirmat că fetiţa are o lună.

„Să îmi ţin în braţe nepoata pentru prima dată a fost unul din acele momente care pune totul în perspectivă şi îţi reaminteşte de lucrurile cu adevărat importante din viaţă”, a afirmat ea în timpul unei ceremonii desfăşurate în oraşul Strasbourg din Franţa.

„Oare va vedea păduri sau viaţă sălbatică doar în cărţi sau filme? Cum vor arăta cariera şi locurile sale de muncă şi ce tehnologii va folosi?”, s-a întrebat Ursula von der Leyen, o aliată apropiată a cancelarului german Angela Merkel.

Împreună cu soţul său, medicul şi universitarul Heiko von der Leyen, Ursula von der Leyen, o figură importantă a taberei politice conservatoare, a crescut şapte copii, născuţi între 1987 şi 1999.

Înainte de a ajunge la conducerea Comisiei Europene în 2019, ea a mai fost ministru al Muncii şi ministru al Familiei în Germania.