- Ursula von der Leyen să numească un „comisar special responsabil cu extinderea” și un „comisar pentru Mediterana”.
- Von der Lyen vrea o echipă care să respecte echilibrul între femei și bărbați.
- O „carte albă” va fi întocmită împreună cu viitorul comisar pentru Apărare.
- În programul ei, președinta Comisiei vorbește despre „preferință europeana” pentru achizițiile strategice.
- Audierile candidaților încep la jumătatea lui august și votul în plenul PE are loc în septembrie.
Președintele reales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a oferit câteva indicații privind viitorul colegiu în orientările sale politice, publicate pe 18 iulie. De asemenea, aflăm care sunt prioritățile sale pentru primele 100 de zile.
Cum va arăta, conform Ursulei von der Leyen, viitorul colegiu?
Ursula von der Leyen dorește să adopte structura clasică a vicepreședinților, unul dintre aceștia fiind responsabil de implementare, simplificare și relații interinstituționale. Dorește să numească un „comisar special responsabil cu extinderea” și un „comisar pentru Mediterana”, în contextul relațiilor cu vecinătatea UE. De asemenea, va exista un nou comisar pentru Apărare, rol menționat de câteva luni. Pentru a răspunde cerințelor socialiștilor și democraților, von der Leyen menționează și un „comisar al cărui portofoliu va include locuințe”. Vor fi create portofolii pentru pescuit și oceane, echitate intergenerațională și egalitate.
Care sunt pașii următori în constituirea noii Comisii?
Președintele Comisiei urmează să constituie restul colegiului comisarilor. Ursula von der Leyen dorește ca statele să îi transmită numele comisarilor desemnați cât mai curând posibil. Ea insistă ca fiecare stat să propună un bărbat și o femeie, pentru a asigura paritatea în echipa sa. Audierea candidaților este planificată pentru jumătatea lunii august, urmând ca prezentarea colegiului și repartizarea portofoliilor să aibă loc în septembrie. Candidații vor fi apoi intervievați și aprobați individual de către deputați. Parlamentul va ratifica noua Comisie în cadrul unui vot solemn în plen, în octombrie sau noiembrie, dacă totul merge conform planului.
Cum va arăta „prima sută de zile” din noul mandat al Ursulei von der Leyen?
Pe 18 iulie, președintele Comisiei a stabilit mai multe obiective pentru începerea celui de-al doilea mandat. Primul obiectiv este dezvoltarea unui „pact de industrie curată”, vizând o reducere a emisiilor cu 90% până în 2040. În domeniul Apărării, von der Leyen anunță întocmirea unei „cărți albe” împreună cu viitorul comisar pentru apărare. Sectorul tehnologic este, de asemenea, o prioritate, cu inițiative care urmăresc transformarea UE într-un „jucător global de frunte” în domeniul Inteligenței Artificiale.
În plus, președinta promite să „consolideze” următorul cadru financiar multianual (CFM), bugetul UE pentru perioada 2028-2034, oferind fiecărei țări dreptul la un plan care va lega investițiile de reforme cheie, inspirat din planul de recuperare post-Covid. Ursula von der Leyen intenționează, de asemenea, să revizuiască politica de concurență a Uniunii și directiva privind achizițiile publice, sperând ca în viitor să se poată „acorda preferință produselor europene în achizițiile publice pentru anumite sectoare strategice”.