• Alegerile pentru funcția de președinte USR-PLUS s-au amânat pentru joi.
  • Au votat și cei care nu aveau drept, potrivit unei decizii a Biroului Național al formațiunii.
  • Toți membrii USR PLUS cu drept de vot îşi pot exercita votul din nou de joi dimineață.

Alegerile pentru funcția de președinte USR-PLUS s-au amânat pentru joi, deoarece, marți, au votat și cei care nu aveau drept, potrivit unei decizii a Biroului Național al formațiunii.

„Biroul Național decide în unanimitate reluarea procesului de vot pentru alegerea prin vot electronic universal a Președintelui USRPLUS începând cu data de 16.09.2021, ora 10:00 şi mandatează Comisia electorală şi Secretariatul General să operaționalizeze această decizie de urgență. Decizia a fost luată în urma sesizărilor adresate Comisiei electorale privind situația unor membri care nu aveau drept de vot, dar este posibil să îşi fi exercitat acest drept dintr-o eroare tehnică a platformei care a expediat link automat de vot. Secretariatul General împreună cu Birourile Județene vor procesa până la data/ora reluării votului toate corecturile tehnice necesare sesizate către Comisia Electorală până astăzi (miercuri – n.r.) ora 14:00”, anunță USR PLUS.

Potrivit sursei citate, toți membrii USR PLUS cu drept de vot îşi pot exercita votul din nou de joi dimineață, începând cu ora 10:00, iar perioada de vot se va prelungi cu 24 de ore, până la 23 septembrie, ora 10:00.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
AL TREILEA AUR PENTRU POPOVICI
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ

„Biroul Național reiterează faptul că au drept de vot toți membrii care aveau cotizația plătita la zi la luna aprilie, data extragerii Registrului electoral”, precizează comunicatul de presă.

În cursa pentru președinția USR PLUS s-au înscris trei candidați, respectiv Dan Barna, cu lista „La Guvernare 2024”, Dacian Cioloş, cu lista „Uniți, reușim”, precum şi Irineu Ambrozie Darău – „Împreună USR-PLUS”.