• Spania a legalizat eutanasia și sinuciderea asistată. E a 4-a țară din UE.
  • La noi, eutanasia e interzisă și se pedepsește cu închisoare până la 5 ani.
  • Nu mulți medici români susțin procedura, iar preoții spun că este o crimă.
  • USR vrea dezbatere în Parlament pe acest subiect.

Spania a legalizat ieri eutanasia și sinuciderea asistată și a devenit a patra țară din UE care face asta.

În România procedura e interzisă și se pedepsește cu închisoare între 1 și 5 ani. Practica, cerută și de bolnavi în fază terminală de la noi, nu e susținută de mulți medici, care sunt de părere că România nu e pregătită. Preoții spun că este o crimă.

„Ceea ce spun eu este în asentimentul multor altor colegi. Evident, poziţia noastră este de a nu susţine asemenea practici. Se poate găsi o soluţie pentru îmbunătăţirea pe cât posibil a calităţii vieţii acestor pacienţi, astfel încât să nu-şi dorească să ajungă la a recurge la asemenea gesturi”, a declarat Vladimir Poroch, medic specialist IRO.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK

„Primul punct care trebuie discutat este că jurământul hipocratic interzice medicilor să participe la sinuciderea asistată. Când vorbim de eutanasie deja este un salt foarte mare pe care nu ştiu dacă publicul din România va putea să-l cuprindă”, a explicat Bogdan Tănase, preşedinte Alianţa Medicilor.

„Eutanasia, indiferent cum este practică, ce nuanţe are şi de câte feluri este, ea este o crimă. Nici vorbă de a ne îndrepta prin legalizarea eutanasiei, adică a actului de crimă, spre o societate mai justă, mai umană, mai dreaptă”, a spus prof. Stelian Teofana, preot ortodox.

Eutanasia a ajuns și în Parlamentul României. USR ar putea iniția o dezbatere, dar parlamentari de la alte partide se opun categoric.

„Eu personal consider că omul trebuie să aleagă modul în care îşi termină socoteala cu existenţa vremelnică dacă el se află într-o stare în care medicii nu-l mai pot ajuta”, a spus Emanuel Ungureanu, deputat USR.

„Nu suntem de acord cu tot ce înseamnă măsuri medicale care contravin unor principii creştine”, a declarat Andrei Bârlău, Senatul AUR.