- Consilierul economic de la Casa Albă, Peter Navarro, a spus, vineri, că presupune că va exista un „al doilea mandat al lui Trump“
- Agenţiile americane însărcinate cu securitatea alegerilor au afirmat, joi, că nu au „nicio probă” care să arate fraudarea alegerilor
Consilierul economic de la Casa Albă, Peter Navarro, a spus, vineri, că presupune că va exista un „al doilea mandat al lui Trump“, în timp ce acesta se întrece în acuzaţii de fraudă electorală.
Navarro a făcut comentariile în faţa jurnaliştilor de la Casa Albă, în condiţiile în care preşedintele Donald Trump nu a vorbit public de câteva zile, scriind mesaje pe Twitter în care anunţă fraude în statele pe care Joe Biden le-a câştigat sau unde acesta conduce.
„Mergem mai departe aici, la Casa Albă, în ipoteza că va exista un al doilea mandat Trump“, a spus Navarro pentru Fox Business, preluat de Daily Mail.
Apoi, el a făcut referire la reclamaţiile de fraudă pe scară largă, pe care Trump le pretinde, dar pentru care nu a adus dovezi.
„Cred că este cu adevărat important înainte ca oamenii să explodeze, că ceea ce căutăm sunt buletinele de vot verificabile şi o investigaţie cu privire la numărul tot mai mare de acuzaţii de fraudă în baza declaraţiilor pe care martorii le semnează“, a adăugat Navarro.
„Opinia mea privind aceste alegeri este că par, într-un anumit sens, a fi o înşelăciune imaculată“, a mai spus el.
Pe de altă parte, agenţiile americane însărcinate cu securitatea alegerilor au afirmat, joi, că nu au „nicio probă“ care să arate fraudarea alegerilor prezidenţiale câştigate de Joe Biden.