Ziua de 20 august 1944 a căzut într-o duminică. Ioan Hudiță, secretar general adjunct al Partidului Național Țărănesc, omul cel mai apropiat de Iuliu Maniu, a notat cu conștiinciozitatea formației sale de istoric („Jurnalul Politic. 1 ianuarie-24 august 1944”, Editura Roza Vânturilor, București,1997).
Pentru noi, ardelenii, Iuliu Maniu (îl pronunțăm numele cu accentul pe prima silabă) rămâne un erou martir. Îi putem justifica și precauțiile excesive, și ceea ce unii s-au grăbit să considere inadecvare (credem că este o rarissimă eleganță politică nicidecum un simptom al vetusteței).
Cine dorește să-și întregească imaginea despre anii cei mai grei din istoria României e obligat să citească și memoriile lui Hudiță.
„Duminică, 20 august 1944. La 8.30 dimineața, când ne pregăteam să plecăm la București, a sosit Niculescu-Buzești, care ne-a adus vestea că de ieri rușii atacă puternic de tot frontul din Moldova și pe cel din Basarabia, dintre Tiraspol și Tighina. Deci, ceea ce ne temeam noi s-a întâmplat! Buzești spune că Regele este deja în curent cu situația din Moldova și că așteaptă răspunsul lui Maniu pentru a ști ce are de făcut. <Antonescu, îi răspunde Maniu, trebuie să fie chemat la Palat și să i se ceară pe locsă semneze în fața Regelui ordinul de încetare a focului și-n caz de refuz să fie arestat pe loc, imediat. Trebuie luate măsuri din timpca să fie arestați și Ică (Mihail Antonescu, ministru al ministru al Afacerilor Străine și vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, n.m), g-lul Pantazi și Piki Vasiliu>. (…) Țara trece prin momente grele, în timp ce la conducerea ei se află oameni mici, lipsiți și de înțelegere, ca și de patriotism”.
Ultima remarcă aparține autorului, care la data de 2 iunie notase în jurnal cuvintele lui Maniu: „Vai de țara noastră, condusă de așa oameni strâmți la minte”. (Tot răul are binele lui: n-a apucat să-i cunoască pe cei din ziua de azi).
Cât despre Mareșalul Antonescu, Hudiță notează, la 10 august 1944, această lucidă caracterizare făcută de Iuliu Maniu, într-o discuție cu Dinu Brătianu, la remarca acestuia conform căreia “Conducătorul Statului” ar fi un personaj foarte greu de înțeles: „Eu l-am considerat întotdeauna pe Antonescu, începe Maniu, un om dezaxat, un amestec de fanatism și de dezechilibru mintal, inteligent, priceput în chestiuni militare, dar cu totul superficial în problemele politice, îndeosebi, încăpățât ca un catâr, extrem de vanitos și prețios, un tip de conducător de anvergură, cum istoria lumii a cunoscut din nenorocire multe exemplare, el și-a legat soarta de celălalt condotier, mai teribil decît el, Hitler, care joacă pe o singură carte, a dezechilibrului său mintal, soarta unui întreg popor. Se încurajează unul pe altul, căci au soartă comună și puțin le pasă dacă națiunile lor se vor prăbuși odată cu ei. Acestea sunt părerile mele despre Antonescu și de aceea eu cred că noi nu mai avem ce aștepta de la el și trebuie să ne debarasăm de el cât mai repede cu putință a salva ce se mai poate salva din interesele țării noastre atât de nenorocite”.