Valeriu Gheorghiță: „Niciun medic din centrele de vaccinare nu și-a primit banii”. Reacția ministerului Sănătății

Gheorghiţă i-a reproşat, Voiculescu s-a conformat. Va plăti de săptămâna viitoare personalul medical din centrele de vaccinare. Ministerul Sănătăţii va achita şi cheltuielile de organizare a centrelor.

Ieri, Valeriu Gheorghiţă a reproşat Ministerului Sănătăţii că, de două luni, de când a început vaccinarea, personalul nu a primit niciun ban. Coordonatorii mai multor centre spun că medicii ar putea să renunțe să mai ia parte la campania de vaccinare.

Foto: Aleph News

Conform hotărârii de Guvern, un medic va primi 100 de lei pe oră, un asistent medical va primi 50 de lei pe oră, iar un registrator va primi 25 de lei pe oră. Pentru luna ianuarie și o parte din luna februarie, Ministerul Sănătății va plăti peste 4 milioane de lei.

Exit mobile version