• Comisarul pentru sănătate din New York a declarat că variola maimuței reprezintă „o amenințare iminentă la adresa sănătății publice”.
  • În ultimele săptămâni, s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de infecții la nivelul întregului stat.
  • New York a cerut, marți, OMS să redenumească virusul variolei maimuței pentru a evita stigmatizarea pacienților care ar putea, astfel, să nu mai caute înrgijire medicală.

Comisarul pentru sănătate din New York, Dr. Mary Bassett, a declarat că variola maimuței reprezintă o amenințare iminentă la adresa sănătății publice, după ce în ultimele săptămâni s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de infecții la nivelul întregului stat, potrivit Baha.com.

„Această declarație înseamnă că departamentele locale de sănătate angajate în activități de răspuns și de prevenire vor putea accesa o rambursare suplimentară din partea statului, după ce alte surse de finanțare federale și de stat sunt maximizate”, a explicat Bassett.

Joi, Departamentul de Sănătate al statului a confirmat noi 1.341 de infecții cu ortopoxvirus/monkeypox, majoritatea înregistrate în New York City.

Recomandări

ȚIN CONT DE CRIZA MONDIALĂ
GAGA E „DEZAMĂGITĂ"
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
VIAȚA LA CĂMIN E CHIN
CE MAI FACE COVIDUL?
MILTON FACE RAVAGII

New York a cerut OMS să redenumească variola maimuței

Orașul New York a cerut, marți, Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) să redenumească virusul variolei maimuței pentru a evita stigmatizarea pacienților care ar putea, astfel, să nu mai caute îngrijire medicală, potrivit Mediafax.

OMS a lansat ideea de a schimba numele virusului, înrudit cu virusul eradicat al variolei, în timpul unei conferințe de presă luna trecută, propunere pe care Comisarul Departamentului de Sănătate și Igienă Mintală al orașului New York, Ashwin Vasan, a menționat-o în scrisoarea sa.

„Suntem din ce în ce mai îngrijorați de efectele potențial devastatoare și stigmatizante pe care mesajele din jurul virusului variola maimuței le pot avea asupra comunităților deja vulnerabile.”, a declarat acesta, în scrisoarea, adresată marți, șefului OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesu.

Vasan a mai făcut referire la „istoria dureroasă și rasistă în care o terminologie precum variola maimuței este înrădăcinată pentru comunitățile de culoare.”.

Urgență sanitară globală, declarată de către OMS

Între timp, variola maimuţei a fost declarată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca fiind o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional, cel mai puternic apel la acţiune pe care îl poate face agenţia, relatează The Guardian, citat de Ziarul Financiar.

Este pentru a şaptea oară când se face o astfel de declaraţie din 2009 încoace, cea mai recentă fiind cea pentru COVID-19, care a primit aceeaşi etichetă din partea OMS în 2020.

Declaraţia urmează unei reuniuni a unui comitet de experţi care a avut loc joi.