- Venezuela are un viitor politic incert după capturarea lui Nicolás Maduro de câtre forțele SUA.
- Constituția prevede preluarea puterii de către vicepreședinta Delcy Rodríguez.
- Delcy Rodríguez afirmă că guvernul nu știe unde se află Maduro și cere dovezi că este în viață.
- Autoritățile nu cunosc nici locația primei doamne Cilia Flores.
- Opoziția consideră momentul o șansă decisivă pentru schimbarea regimului.
- Constituția cere alegeri în 30 de zile în cazul absenței absolute a președintelui.
- Armata ar putea prelua controlul, potrivit declarațiilor ministrului Apărării.
- María Corina Machado anunță că se vrea o tranziție pașnică a puterii.
Capturarea neașteptată a lui Nicolás Maduro de către armata americană a aruncat Venezuela într-o criză de succesiune fără precedent.
Stâlpul regimului Maduro a căzut. Venezuela se clatină
În acest moment, capitala Caracas resimte șocul intervenției americane, iar autoritățile locale încearcă să gestioneze un vid de putere periculos.
Vicepreședinta Delcy Rodríguez a invocat deja necesitatea de a menține ordinea, însă a recunoscut public lipsa informațiilor despre locația exactă a președintelui și a primei doamne și dovada că încă sunt în viață.
Viitorul politic al țării se împarte acum între trei direcții posibile.
Venezuela se află la o răscruce istorică.
Prima variantă presupune aplicarea articolului 233 din Constituție, care definește „absența absolută” a șefului statului. În acest caz, vicepreședinta Rodríguez ar trebui să organizeze alegeri prezidențiale în maxim 30 de zile. Președintele ales ar urma să înceapă un mandat complet de șase ani.
Totuși, legitimitatea regimului este contestată dur atât de de opoziția lui Maduro cât și de mai multe puteri internaționale. Opoziția îl recunoaște pe Edmundo González Urrutia drept adevăratul președinte ales încă din 2024.
A doua variantă este ca González, care e în exil în Spania și beneficiază de sprijinul puternic al laureatei Premiului Nobel pentru Pace, María Corina Machado, să preia președinția. Machado a declarat recent că forțele democratice sunt pregătite pentru o „tranziție ordonată” și mizează pe faptul că armata va respecta voința populară. Din moment ce Maduro pare a fi negociat o predare cu Statele Unite, există șanse ca armata din Venezuela să se alăture poporului și să urmărească o schimbare a regimului. Mai adăugăm faptul că armata Venezuelei nu are aceeași putere armată ca SUA, iar șansele ca Trump să accepte o continuare a regimului Maduro prin alți lideri politici nealeși este improbabilă.
Un al treilea scenariu implică o preluare militară a puterii. Ministrul Apărării, Vladimir Padrino López, a adoptat o poziție agresivă. Din punctul său de vedere, Venezuela e în război. Și nu au planuri de predare (cum poate a decis Maduro), ci a spus că va învinge și nu se va supune. López a descris atacul american drept cea mai mare indignare din istoria națiunii și a promis rezistență armată. O preluare militară a puterii reprezintă un risc major, deoarece poate duce la un conflict intern prelungit sau chiar la un război civil.
În acest climat de nesiguranță, state precum Columbia și Iranul au cerut intervenția organismelor internaționale pentru a stabili legalitatea agresiunii americane. În timp ce regimul socialist pare să se clatine, cetățenii așteaptă cu teamă următoarele mutări de pe tabla de șah geopolitică. Succesul unei tranziții pașnice depinde acum de capacitatea opoziției de a negocia cu sectoarele militare care nu mai doresc să susțină un guvern decapitat.
Un regim căzut. Un guvern instalat
Istoria ne amintește numeroase cazuri în care intervențiile Statelor Unite pentru schimbarea unor regimuri au generat instabilitate cronică sau au instalat guverne autoritare.
În 1953, CIA a orchestrat înlăturarea premierului ales al Iranului, Mohammad Mossadegh, fapt care a consolidat puterea absolută a Șahului și a pavat drumul către Revoluția Islamică din 1979.
Un an mai târziu, în Guatemala, operațiunea PBSuccess a eliminat guvernul Arbenz, eveniment care a declanșat un război civil de patru decenii și a cauzat moartea a sute de mii de civili sub dictaturi militare.
Exemple similare includ asasinarea lui Patrice Lumumba în Congo (1961) sau susținerea loviturii de stat din Chile (1973), acțiuni care au înlocuit lideri reformiști cu regimuri represive ce, într-un final, au servit interesele externe. Prețul a fost, ca întotdeauna, bunăstarea populațiilor locale.
