Viaţa bate filmul. Personalităţile care şi-au încercat norocul în politică

Se spune că scena este destul de mare pentru toți cei talentați. Dar nu şi cea politică. De-a lungul timpului mai mulți artiști și-au dorit funcții importante în conducerea țărilor natale.

Pornim de la cel mai actual. Stanislav Trifonov este un cântăreț și totodată om de televiziune care a oferit o mare supriză la alegerile din Bulgaria, din acest weekend. Formațiunea sa populistă a ieșit pe locul doi.

Există o asemănare între el și showman-ul Volodimir Zelenski, care a câștigat în 2019 președinția Ucrainei. Ambii s-au folosit de emisiuni sau producții televizate pentru a critica guvernul. Iată o secvență doveditoare.

În România controversatul jurnalist, Dan Diaconescu a anunțat pe 25 iunie 2010 că va candida la președinție după ce a înființat „Partidul Poporului”. Și tot în Europa, Beppe Grillo, comic, actor și blogger italian a ajuns cu partidul „Mișcarea 5 stele” în parlamentul italian.

În America rapperul Kanye West a candidat pentru postul de președinte. Acesta a reușit să obțină 60.000 de voturi în 12 state. Campania acestuia a costat peste 11 milioane de dolari, dintre care 10 au fost donați chiar de el.

Rămânem în Statele Unite și-ți reamintesc că și Arnold Schwarzenegger a vrut să ajungă la Casa Albă. Chiar și așa. Din 17 noiembrie 2003 până în 3 ianuarie 2011 a fost cel de-al 38-lea guvernator al statului California.

Exit mobile version