• Biden și Xi s-ar putea întâlni în persoană, afirmă un oficial american.
  • Cei doi lideri nu au discutat despre nicio modificare a taxelor vamale impuse de Statele Unite Chinei, potrivit aceleiaşi surse.
  • Biden și Xi au vorbit ultima dată în martie, la scurt timp după invazia rusă în Ucraina.

Preşedintele american, Joe Biden, şi omologul său chinez, Xi Jinping, au căzut de acord asupra principiului unei întâlniri faţă în faţă, joi, în cursul unei discuţii telefonice de peste două ore, a declarat presei o responsabilă americană, scrie AP news.

Ei ,,au discutat despre importanţa unei discuţii faţă în faţă şi au căzut de acord pentru ca echipele lor să depună eforturi astfel încât să se găsească un moment acceptabil de ambele părţi pentru a face acest lucru”, a precizat această responsabilă, sub protecţia anonimatului.

Cei doi lideri nu au discutat despre nicio modificare a taxelor vamale impuse de Statele Unite Chinei, potrivit aceleiaşi surse.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI