• Explicațiile curg în stil românesc, prima fiind că, lipsește o autorizație ISU.
  • Acum trei luni a fost mare tam-tam cu această unitate de primi urgențe.
  • Noua unitate de primiri urgenţe a spitalului Bagdasar Arseni nu poate primi încă pacienţi.

Noua secție UPU a Spitalului Bagdasar Arseni este gata încă din luna mai. Clădirea nu are încă autorizare de securitate la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. ”Românii trebuie să știe”, cum spune premierul Florin Cîțu, și că noua unitate de primiri urgențe de la spitalul Bagdasar Arseni, din sectorul 4, e închisă și acum, la trei luni de la inaugurare.

Explicațiile curg în stil românesc, prima fiind că, lipsește o autorizație ISU care nu a putut fi dată pentru că dosarul e foarte voluminos, are 2 mii de pagini. Următoarea explicație susține că perioada de concedii de odihnă a întărziat procedura. Iar o ultimă explicație menționează că o parte din cablurile din construcție nu au avut certificat pentru rezistenţă la substanţe periculoase, ci numai pe cel de rezistenţă la foc.

Andi Nodiţ, managerul spitalului Bagdasar Arseni declară că odată cu ocazia evaluării documentației depusă către ISU s-a constatat că niște cabluri de medie tensiune, produse de o societate comercială din Polonia, nu au autorizație sau nu au o certificare ori o declarație de conformitate din partea producătorului cu privire la rezistența foc și rezistența la substnțe periculoase.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ

„Vă spun sincer că deschiderea oficială va consta într-un mesaj pe whats app pe care-l voi transmite medicului sef UPU și asistentului șef UPU și le voi spune: «avem autorizație haideți să mutăm pacienții»”, decară managerul.

Acum trei luni a fost mare tam-tam cu această unitate de primi urgențe. A fost inaugurată în prezența lui Klaus Iohannis care l-a lăudat pe primarul Daniel Băluță pentru proiect. Primăria sectorului 4 a scos din buzunar 3,5 milioane de euro pentru noua secție UPU, dotarea e de ultimă generație și acolo ar trebui să profeseze 170 de medici.

O CANDELĂ A APRINS FOCUL LA ATI

S-a încheiat raportul pe incendiul de la Spitalul Județean Piatra Neamț, unde au murit 15 oameni, anul trecut, în noiembrie. Care sunt rezultatele am aflat de la Adrian Cuculis, avocatul rudelor unei victime.

Adrian Cuculis, avocat, susține că, „au fost făcute mai multe rapoarte. Sigur că unul dintre ele trebuia să ducă la o conluzie, o cauză a producerii incendiului. Ne aducem aminte că încă de la început, am extras din dosarul cauzei faptul că se aflau inclusiv niște candele pe salonul învecinat care a fost cauza deflagrației, și locul de unde a izbucnit incendiul. Cauzele s-au conturat de atunci. Acum devin mult mai clare. Raportul este unul dezastruos la adresa spitalului. Nu s-au mai făcut investiții de nai de zile și inclusiv conductele care transportau oxigenul nu erau revizuite.”

Noua unitate de primiri urgenţe a spitalului Bagdasar Arseni nu poate primi încă pacienţi. O parte din cablurile din pereţii construcţiei nu au avut certificat de rezistenţă la substanţe periculoase.