- Un cutremur puternic a zguduit sud-vestul Mexicului, în apropiere de stațiunea balneară Acapulco.
- Cutremurul a provocat moartea a cel puțin unui bărbat.
- Numeroase clădiri și locuințe au fost distruse.
- Au fost raportate și căderi masive de piatră care au afectat drumurile.
În noaptea de marți spre miercuri, un cutremur puternic a zguduit sud-vestul Mexicului, în apropiere de stațiunea balneară Acapulco, provocând moartea a cel puțin unui bărbat strivit de un stâlp care s-a prăbușit peste el. Cutremurul a provocat numeroase căderi de piatră și distrugeri de clădiri, potrivit autorităților, relatează France24.
Seismul cu magnitudinea de 7,1 grade, care s-a produs la 11 mile nord-est de Acapulco, în statul Guerrero. Acesta a clătinat dealurile orașului, dezrădăcinând copaci și aruncând pietre uriașe pe șosele. Un individ a fost ucis de un stâlp care s-a prăbușit peste el, potrivit guvernatorului statului, Hector Astudillo. El și alți oficiali au declarat în prealabil că seismul, care a cauzat perturbări ale energiei electrice în numeroase state, însă nu a produs pagube grave decât în regiunea de lângă Acapulco. Acapulco se află la aproximativ 375 de kilometri sud de Mexico City, capitala Mexicului.
#Mexico City's skyline, showing the Earthquake Lights phenomenon from a 7.1 quake with an epicenter in Acapulco that was felt in many parts of the country. Curious sidenote: people were making memes wondering if this September would bring any earthquakes. It did.#Sismo #Temblor pic.twitter.com/2py9610bUF— Antonio Video (@AntonioVideoTJ) September 8, 2021
Cutremurul, potrivit declarațiilor președintelui mexican Andres Manuel Lopez Obrador, nu a provocat pagube substanțiale în Guerrero, în statul adiacent Oaxaca, în Ciudad de Mexico sau în altă parte.
În cartierul Roma Sur din centrul orașului Mexico City s-au stins luminile, iar locuitorii îngroziți au ieșit în fugă, unii în pijamale, potrivit unui martor Reuters. În timpul unei ploii torențiale, localnicii s-au strâns aproape, ținând în brațe copii mici sau animale de companie.
„A fost îngrozitor. De fiecare dată când se întâmplă așa ceva îmi amintește de cutremurul din 1985”, a precizat Yesmin Rizk, un rezident din Roma Sur în vârstă de 70 de ani. În 1985, un cutremur uriaș a lovit Mexico City, omorând mii de oameni.
1,6 milioane de oameni afectați
Cutremurul a afectat 1,6 milioane de persoane din Ciudad de Mexico, din statul vecin Mexico și din statele Guerrero, Morelos și Oaxaca, după cum a anunțat compania de electricitate de stat mexicană Comision Federal de Electricidad.
Serviciul de supraveghere geologică al SUA (USGS) a anunțat că cutremurul, inițial înregistrat la o magnitudine de 7,4 și retrogradat apoi la 7,1, a fost unul la o adâncime destul de mică, de doar 20 de kilometri, ceea ce ar fi putut să amplifice impactul zguduirii.