• Încă o locomotivă a luat foc în mers.
  • În tren se aflau aproximativ 60 de pasageri.
  • Focul ar fi izbucnit în compartimentul motor al locomotivei.

UPDATE – Ce au transmis reprezentanții CFR Călători

CFR Călători a transmis că la locomotiva trenului IR 1833 Iași – Timișoara Nord s-a produs o degajare de fum între stațiile Poieni-Ciucea.

Locomotiva a fost decuplată de la vagoane, iar mecanicul a acționat cu stingătoarele.

Conform procedurilor, a fost avizat serviciul 112, iar o echipă de intervenție s-a deplasat la fața locului.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Siguranța și securitatea pasagerilor nu au fost afectate. Trenul își va relua mersul în condiții de siguranță, cu o întârziere de circa 150 de minute, cu o locomotivă de ajutor trimisă de la stația Cluj Napoca. Călătorii trenului IR 1833 vor primi apă în stația Oradea“, au transmis reprezentanții CFR Călători.

Cauzele care au generat degajarea de fum vor fi stabilite de comisia de cercetare, după sosirea locomotivei în depou.

Știre inițială

Încă o locomotivă a luat foc pe căile ferate din România. Incendiul s-a produs luni după-amiaza, pe ruta Iași-Timișoara, în zona localității Valea Drăganului.

În urma apelului la numărul de urgență 112, au intervenit pompierii de la ISU Cluj.

Din primele informații, focul a izbucnit în compartimentul motor al locomotivei. În tren se aflau aproximativ 60 de pasageri.

Nu s-au înregistrat solicitări pentru asistență medicală.

Pompierii au acționat pentru localizarea incendiului, iar apoi pentru lichidarea acestuia.