• Pe 13 martie 2013 Jorge Mario Bergoglio a fost ales al 266-lea papă la următorul scrutin și a luat numele Francisc.
  • Iezuitul argentinian era atât de convins că nu va fi ales papă încât aproape că a ratat votul final din Capela Sixtină.
  • Primul papă latino-american din istorie și-a pus deja amprenta și ar putea avea și mai mult impact în anii următori.

13 martie 2013. A ieșit fum alb la Vatican. Cardinalul Jorge Mario Bergoglio este ales al 266-lea papă al Bisericii Catolicii. Imediat după alegerea sa, Francisc a apărut zâmbind pe balconul Bazilicii Sf. Petru, și pentru prima dată, s-a adresat mulțimii în italiană, spunând pur și simplu „Bună seara” .

Au trecut 10 ani. Cu mult peste termenul pe care singur și l-a dat de 2-3 ani. De altfel, Francisc era convins că va rata votul final din Capela Sixtină. Își aduce aminte că a venit cu o valiză mică la Vatican, convins că se va întoarce curând la Buenos Aires.

Am venit aici cu o valiză mică, pentru că atunci când m-au făcut cardinal, mi-au dat o sutană roșie într-o „filettata” și, din moment ce făceam parte din șase congregații, am lăsat-o la călugărițe (în Buenos Aires) așa că că nu a trebuit s-o aduc când am venit. Deci, era deja aici. Și cu atât mai mult. Eram foarte aproape de Săptămâna Mare. Așa că am spus, «niciun papă ales nu va prelua funcția în Săptămâna Mare.» Am cumpărat un bilet pentru a fi în eparhie în Duminica Floriilor și am lăsat omilia pregătită pe birou. Adică, am venit aici știind că mă voi întoarce. ” , a povestit Francisc.

Recomandări

CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
P.E. LUPTĂ CONTRA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
PRAFUL SAHARIAN ACOPERĂ GRECIA
OPTIMUS VA FI UN ROBOT „SENSIBIL”
LE FACEM FAȚĂ?
CARE-I SOARTA PENTRU TESLA?

Primul papă latino-american din istorie și-a pus deja amprenta asupra pontificatului.

Și ar putea avea și mai mult impact în anii următori. Însă papa Francisc are multe probleme de sănătate, iar mulți cred că un conclav este aproape.A fost operat în 2021 pentru a repara o îngustare a intestinului și a fost afectat de dureri la genunchi, care îl forțează adesea să folosească un scaun cu rotile. Medicii i-au recomandat kinetoterapie pentru a mai domoli durerile. Dar suveranul pontif are alte idei.

Papa Francisc, ce-ți faci cu piciorul? Cum este genunchiul? Foarte capricios. Îți mulțumim pentru zâmbet, veselie și pentru că ești aici, în ciuda durerilor. Papa Francisc: Știți ce îmi trebuie pentru picior? O tequila.” , a adăugat papa.