Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, le transmite celor care i-au cerut demisia după ce a fost pozat fără mască că a greşit şi îi pare rău: „Dacă voi fi amendat şi probabil voi fi amendat o să plătesc”.

Întrebat marţi, într-o conferinţă de presă, dacă a fost amendat după episodul de luni, când a fost fotografiat pe holurile Parlamentului fără mască, Vlad Voiculescu a răspuns: „Mai întâi de toate aş spune că am greşit fără doar şi poate. Eram într-o încăpere de vreo 20 de ori mai mare decât cea în care suntem acum şi atunci când mi-am scos masca eram singur şi eram într-o videoconferinţă. Atunci când a venit cineva către mine şi mi-a atras atenţia mi-am pus înapoi masca, dar fără îndoială am făcut o greşeală”.

Ministrul a adăugat că, fără nicio îndoială, dacă va fi amendat va plăti.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

„Mesajul este cât se poate de clar: trebuie purtată masca şi asta pentru siguranţa tuturor. O mai spun o dată: eram într-o sală mare, eram singur când mi-am scos masca, cu toate acestea a fost o greşeală, îmi pare rău”, a spus ministrul.

Întrebat ce le transmite celor care i-au cerut demisia în urma acestui gest, Voiculescu a răspuns: „le spun că a fost o greşeală şi îmi pare rău”.