Vladimir Putin dă vina pe Uniunea Europeană pentru majorarea tarifelor la gaze: „Au făcut greșeli”

Vladimir Putin Sursa: Mediafax Foto

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a respins, miercuri, criticile Uniunii Europene privind aprovizionarea cu gaz, afirmând că liderii Uniunii Europene sunt responsabili pentru actuala criză, deoarece au vrut diversificarea surselor de aprovizionare.

„Toate politicile lor au fost în sensul renunţării la contracte pe termen lung, iar aceste politici s-au dovedit eronate. Au făcut greşeli”, a declarat Vladimir Putin, potrivit Agenţiei France-Presse, în cursul unei reuniuni cu responsabili ai sectorului energetic rus.

„Drept consecinţă, preţul gazelor a bătut acum toate recordurile istorice: astăzi se apropie de 2.000 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, de zece ori mai mult decât preţul mediu de anul trecut”, a precizat Vladimir Putin.

Uniunea Europeană îşi asigură aproximativ o treime din necesarul de gaze naturale din Rusia, dar în ultimii ani a semnalat că vrea diversificarea resurselor de energie.

Comisia Europeană a anunţat marţi că verifică informaţii potrivit cărora compania rusă Gazprom profită de poziţia dominantă pe piaţă pentru a favoriza majorarea tarifelor la gaz natural. „Verificăm aceste informaţii, împreună cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, responsabil de reglementările privind concurenţa; în mod evident, este o chestiune gravă”, a declarat comisarul european al Energiei, Kadri Simson, conform agenţiei Reuters.