Vladimir Putin spune că e „foarte important să fie stabilizată piața gazului natural”: „Țările europene s-au lăsat pe mâna invizibilă a pieței”

vladimir-putin

vladimir-putin

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că este „foarte important” să fie stabilizată piaţa gazului natural şi a criticat din nou abordarea Uniunii Europene, subliniind că Rusia este un partener de încredere care aşteaptă continuarea cooperării.

Trebuie implementat un mecanism pe termen lung de stabilizare a pieţei energiei, un lucru foarte important în actuala situaţie dificilă”, a declarat Vladimir Putin, cu ocazia participării la forumul „Săptămâna rusă a energiei”, desfăşurat la Moscova.

Vladimir Putin a reiterat, conform Agenţiei France-Presse, că ţările europene „au făcut greşeala de a se lasa pe mâna invizibilă a pieţei”, fără a mai prelungi contractele pe termen lung cu Rusia, care, potrivit liderului de la Kremlin, rămâne un partener „fiabil” şi îşi respectă „obligaţiile contractuale”.

Administraţia de la Moscova a semnalat intenţia de a creşte livrările de gaze spre Uniunea Europeană, dar doar în baza unor contracte pe termen lung. „Dacă există cerere suplimentară de gaz, acest lucru se poate rezolva doar prin noi condiţii contractuale”, a afirmat miercuri ministrul rus al Energiei, Nikolai Şulghinov.

Săptămâna trecută, Vladimir Putin a respins criticile Uniunii Europene privind aprovizionarea cu gaz, afirmând că liderii Uniunii Europene sunt responsabili pentru actuala criză, deoarece au vrut diversificarea surselor de aprovizionare. „Toate politicile lor au fost în sensul renunţării la contracte pe termen lung, iar aceste politici s-au dovedit eronate. Au făcut greşeli”, a declarat Vladimir Putin în urmă cu o săptămână. Uniunea Europeană îşi asigură aproximativ o treime din necesarul de gaze naturale din Rusia, dar în ultimii ani a semnalat că vrea diversificarea surselor de energie.

Comisia Europeană a anunţat că verifică informaţii potrivit cărora compania rusă Gazprom profită de poziţia dominantă pe piaţă pentru a favoriza majorarea tarifelor la gaz natural. „Verificăm aceste informaţii, împreună cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, responsabil de reglementările privind concurenţa; în mod evident, este o chestiune gravă”, a declarat acum o săptămână comisarul european al Energiei, Kadri Simson.

Administraţia Joseph Biden a denunţat presiunile energetice exercitate de Rusia asupra Uniunii Europene, avertizând că va colabora cu Bruxellesul pentru identificarea de soluţii. Pe fondul criticilor, Moscova a anunţat disponibilitatea de a ajuta Europa, cerând însă reciprocitate. „Compania Gazprom îşi îndeplineşte toate obligaţiile faţă de ţările europene, ba chiar furnizează în exces. Suntem pregătiţi să ajutăm Europa să depăşească această criză, dar Europa trebuie să recunoască necesitatea acţiunilor reciproce. Şi noi suntem dependenţi de cei care cumpără gaz de la noi”, a declarat vineri Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe.

Serghei Lavrov a acuzat Washingtonul că vrea să saboteze cooperarea energetică dintre UE şi Rusia. „Statele Unite afirmă sec că a coopera cu Rusia este contrar intereselor europene în materie de securitate energetică. Vor să traseze limite între noi şi să distrugă interdependenţa”, a subliniat ministrul de Externe de la Moscova.

Exit mobile version