Armata israeliană a atacat, în ultimii doi ani, numeroase nave comerciale care se îndreptau spre Siria, de cele mai multe ori fiind vizate vase care transportau petrol iranian, pe fondul preocupărilor privind finanţarea extremismului în Orientul Mijlociu, conform publicaţiei The Wall Street Journal.

Oficiali americani şi din Orientul Mijlociu au declarat pentru publicaţia The Wall Street Journal că, începând de la sfârşitul anului 2019, Israelul a utilizat armament, inclusiv mine, pentru atacarea a cel puţin 12 nave comerciale iraniene sau care transportau produse iraniene, în timp ce se îndreptau spre Siria. Atacurile au avut loc în Marea Roşie şi pe alte rute maritime din Orientul Mijlociu.

Iranul a continuat să furnizeze petrol Siriei, transferând milioane de barili, prin încălcarea sancţiunilor SUA împotriva Teheranului şi a sancţiunilor internaţionale impuse regimului de la Damasc.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

Unele atacuri israeliene au vizat nave cargo care tranportau alte produse, inclusiv armament, au declarat oficiali americani.

Atacurile israeliene asupra petrolierelor nu se cunoşteau până acum. Oficiali iranieni au denunţat unele atacuri de acest fel şi le-au atribuit Israelului. Guvernul israelian a refuzat să facă vreun comentariu pe tema acuzaţiilor oficialilor iranieni.

Administraţia Bashar Al-Assad a acuzat că perturbarea importurilor de petrol generează probleme pentru poporul sirian. Siria şi Iranul neagă că ar finanţa organizaţii teroriste.