- Rubio: pierderile Rusiei într-o lună depășesc numărul de decese ale SUA în 20 de ani în Afganistan.
- În 2025, Rusia a ocupat 2.000 de km², Ucraina a eliberat 360 de km².
- NATO întărește flancul estic, Turcia trimite o aeronavă AWACS în Lituania.
Potrivit The Wall Street Journal, în ultimele zile Donald Trump și-a schimbat tonul asupra războiului din Ucraina după ce a fost informat de către echipa pe securitate, Keith Kellogg, trimisul special al lui Trump pentru Ucraina și noul ambasador la ONU Mike Waltz, că Rusia a făcut puține progrese în ultimii ani, cu pierderi foarte mari, iar Ucraina pregătește o ofensivă.
Între timp, Turcia este a 11-a țară aliată care a anunțat că trimite un avion AWACS în Lituania pentru protejarea flancului estic al NATO.
„Pierderile de vieți omenești în rândul personalului militar ale Federației Rusiei sunt uluitoare. Într-o singură lună, mai multe vieți pierdute decât angajamentul total al SUA în Afganistan sau Irak. Acest război trebuie să se încheie. Am făcut tot ce se putea face și vom continua pentru a opri acest război. O ofertă foarte generoasă s-a făcut. De exemplu: o încetare a focului pe liniile actuale de contact, problemele teritoriale viitoare urmând a fi soluționate ulterior”, a declarat Marco Rubio.
Logica administrației Trump este simplă. Pierderile mari în personal militar, materiale și financiare nu justifică cuceririle teritoriale minuscule ale armatei ruse din ultimii doi ani și ceva. Iar o încetare a focului ar fi cea mai potrivită.
Zelenski a fost deja de acord cu o încetare a focului pe actuala linie a frontului, vorbind de peste o mie de kilometri, unde Rusia are dislocați aproximativ 700.000 de militari. Dar Putin nu poate renunța, deoarece au murit prea mulți militari — zeci de mii de ruși au pierit în ultimii doi ani. Putin trebuie să arate poporului rus că acest sacrificiu a meritat.
Din această perspectivă, e posibil ca noile escaladări ale Moscovei asupra graniței cu NATO să aibă legătură cu eșecul operațiilor militare. Ultimele incidente din Polonia și Estonia au arătat o intenție clară din partea Rusiei de a viola spațiul aerian al acestor țări. Statele Unite au lansat o misiune, „Santinela Estică”.
Turcia este ultima țară care s-a alăturat, vorbind de 11 țări, printre care cele mai puternice din Alianța Nord-Atlantică: Statele Unite, Franța, Turcia, Marea Britanie, Germania, Italia. Majoritatea acestor țări acționează în zona de nord-est, apărând statele baltice și Polonia, considerate cele mai vulnerabile, în timp ce Germania și Franța s-au alăturat forțelor aeriene ale României pentru apărarea spațiului aerian al țării.