WSJ: Trump nu a decis încă dacă va ataca Iranul. Care sunt ultimele declarații ale Președintelui SUA

- Trump ia masa cu șeful statului major al Pakistanului.
- Pakistan are 170 de focoase nucleare.
- CNN: Trump este în pragul unui pariu uriaș.
Lumea se află în ziua 6 de război pe toate fronturile între Israel și Iran, iar oficial Donald Trump n-a luat încă nicio decizie în ceea ce privește implicarea directă a Americii în acest teribil conflict militar. Riscurile sunt mari, la fel și provocările. Israelul presează pentru implicarea directă a SUA, în timp ce alți parteneri ai SUA – cei din Orient și cei europeni – presează pentru oprirea armelor și întoarcerea pe calea negocierilor.
Care sunt variantele Președintelui Trump?
Președintele Statelor Unite are două variante de decizie în această situație. După consultarea Consiliului Național de Securitate Americană, unde și acolo părerile sunt împărțite, cele două variante sunt să intre în război sau să rămână cu un sprijin indirect pentru Israel. Problema este că fiecare variantă are riscuri. America este de acord că este cea mai mare provocare a lui Trump din acest mandat. Situația în Israel e destul de complicată, chiar dacă ei atacă continuu Teheranul, încercând să neutralizeze apărarea antiaeriană a Iranului. Până acum nu au fost neutralizate siturile militare. Este vorba de zona Fordow, unde iranienii ar putea să faciliteze aceste bombe nucleare de care Netanyahu vorbește de 33 de ani. Mai este zona centrală nucleară de la Natanz, care are zona de îmbogățire a uraniului la 40-50 de km sub pământ.
Armata israeliană, oricum obosită de atâtea războaie, nu are capabilitățile militare prin care să dezactiveze aceste două facilități nucleare ale Iranului. Pentru asta e nevoie de piloți americani, de bunker buster, bombe de aproape 14.000 kg, care să ajungă sub pământ și să neutralizeze aceste facilități nucleare. Ca să-și atingă acest obiectiv, Netanyahu are neapărat nevoie de sprijinul lui Trump. Problema lui Donald Trump este că trebuie să renunțe la principiile pe care le-a expus. El nu a fost un susținător al războaielor declanșate de Președinții americani. Presa americană a arătat toate postările lui Donald Trump când încerca Barack Obama să facă deal cu Iranul.
MAGA nu este de acord ca Statele Unite, care au suferit atâția ani în aceste războaie din Orient, să susțină războiul Israelului împotriva Iranului. Europa nu-l susține, Rusia și China nu-l susțin, nici măcar Pakistanul. Astăzi, Donald Trump ia masa cu șeful statului major al armatei din Pakistan, aceeași țară care l-a adăpostit pe Osama Bin Laden și cu care Statele Unite au o relație destul de proastă.
Este o răscruce pentru mandatul lui Donald Trump în acest moment, o decizie pe care insistă presa israeliană care face presiuni enorme astfel încât să-l determine pe Donald Trump să intre în acest război. Varianta cealaltă este să rămână așa. Să-l lase pe Netanyahu să-și ducă acest război care este foarte riscant pentru Israel. Sunt 27 de congressmen care încearcă să-l oprească pe Donald Trump să intre într-un război împotriva Iranului.
Același lucru s-a întâmplat în cazul Coreei de Nord unde l-a atacat pe Kim Jong-un și ulterior l-a plasat pe scena internațională. La fel s-a întâmplat cu Hamas zilele trecute care a intrat în negocieri cu Donald Trump și cu administrația americană. La fel s-a întâmplat și cu Houthi care a fost atacat de administrația americană și ulterior nu s-a reușit neutralizarea sa.
Sentimentul statelor europene și statelor arabe este că suntem la milimetri de un război nuclear. Adică implicarea SUA, a doua cea mai mare putere nucleară, în Iran ar putea provoca reacții care nu mai pot fi controlate pe glob. Donald Trump are o poziție destul de rațională. Ascultă părerii diverse, dar nu ia nicio decizie peste care să nu mai poată trece.
Lui Donald Trump îi plac deal-urile definitive. Și a reușit să facă un deal cu Coreea de Nord. A reușit să stea la masă cu Hamas, deși Hamas nu i-a eliberat toți ostaticii, și a încercat să facă un deal cu Houthi. Nu i-a ieșit. Astăzi, în a șasea zi, Israelul este în continuare singur și deocamdată Statele Unite nu au luat decizia să se implice direct în neutralizarea facilităților nucleare ale Iranului.