- Xi Jinping l-a sunat pe Vladimir Putin, în contextul tensiunilor Chinei cu SUA
- Liderul Chinei vrea cooperare cu Rusia pentru contracararea unilateralismului
- Vladimir Putin a transmis că susţine suveranitatea Chinei asupra Hong Kong-ului
China şi Rusia trebuie să intensifice cooperarea pentru a se opune tendinţelor hegemonice şi unilateralismului, i-a transmis miercuri preşedintele chinez, Xi Jinping, omologului său rus, Vladimir Putin, în contextul tensiunilor pe care Administraţia de la Beijing le are cu SUA şi India.
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a avut miercuri o discuţie prin telefon cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin. Conversaţia a avut loc în contextul în care Rusia a organizat recent un referendum prin care s-au aprobat o serie de amendamente constituţionale, care îi vor permite lui Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036. De asemenea, cei doi lideri au discutat în contextul tensiunilor pe care China le are cu India şi Statele Unite. Şi relaţiile Rusiei cu SUA sunt complicate, din cauza crizelor din Ucraina, Siria şi Afganistan.
China este pregătită să colaboreze cu Rusia în cadrul ONU şi în alte tipuri de format internaţional pentru protejarea multilateralismului, contracararea abordărilor hegemonice şi unilaterale şi garantarea echităţii şi justiţiei la nivel internaţional, i-a spus Xi Jinping lui Vladimir Putin, potrivit postului public chinez CGTN.
La rândul său, Vladimir Putin i-a transmis lui Xi Jinping că Rusia susţine ferm eforturile Chinei de garantare a siguranţei naţionale în provincia cu statut special Hong Kong. Liderul de la Kremlin a subliniat, potrivit CGTN, că Moscova se opune oricăror acţiuni provocatoare care încalcă suveranitatea Chinei, exprimând convingerea că Administraţia de la Beijing este capabilă să asigure prosperitatea şi stabilitatea Hong Kong-ului pe termen lung.
Preşedinţia Rusiei a confirmat că Vladimir Putin a fost sunat de Xi Jinping. „A fost evaluat parteneriatul strategic complet dintre cele două ţări. Cei doi lideri au împărtăşit opinia că una dintre cele mai evidente expresii ale acestui parteneriat a fost ajutorul pe care Rusia şi China şi l-au acordat reciproc în cea mai dificilă perioadă de combatere a pandemiei de coronavirus”, precizează Kremlinul, potrivit unui comunicat postat pe site-ul propriu. Potrivit Preşedinţiei Rusiei, Vladimir Putin şi Xi Jinping au stabilit „să intensifice interacţiunile economice” şi „cooperarea pe plan internaţional”.
Statele Unite şi Marea Britanie au criticat vehement noua lege chineză privind siguranţa naţională impusă provinciei autonome Hong Kong, fostă colonie britanică. Washingtonul şi Londra denunţă acţiunile Beijingului de consolidare a controlului politic asupra Hong Kong-ului.
- Elon Musk a cheltuit deja 366 milioane de dolari pentru a asigura victoria Partidului Republican la alegerile din noiembrie. Miliardarul ar putea avea probleme dacă vor câștiga Democrații
- „Domnule Bolojan, renunțați să mai trăiți în trecut!” / Bolojan și Grindeanu se atacă reciproc pe Facebook: PSD somează PNL să intre la guvernare, PNL refuză să mai guverneze alături de PSD
- Trump apără acordul cu Putin prin care Rusia va furniza motorină pe piața internațională: „Am făcut alegerea corectă pentru poporul american”. Senatorii americani îl acuză că încalcă legislația privind sprijinul pentru Ucraina
- Elon Musk avertizează oamenii să trateze „frumos” Inteligența Artificială: „S-ar putea răzbuna”
- Românii își amână planurile de viitor din lipsa banilor, doar 1 din 5 reușește să economisească. Marius Luican, CEO Reveal Marketing Reasearch: „Lipsa educației financiare se simte din ce în ce mai mult în România, în ultimul timp”