Sari la continut
Government

Zelenski critică propunerea lui Merz de a acorda Ucrainei „statut de membru asociat” al UE, în loc de aderare deplină: „E nedrept”

Zzele
  • Germania propune Ucrainei statut de membru asociat al UE
  • Kievul ar participa la reuniuni europene fără drept de vot
  • Friedrich Merz admite că aderarea completă va dura „ani”
  • Zelenski: „Este momentul să avansăm către aderarea Ucrainei la UE într-un mod deplin și semnificativ”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat într-o scrisoare adresată liderilor Uniunii Europene că propunerea Germaniei de a acorda Ucrainei un statut de „membru asociat” în cadrul UE este „nedreaptă”, deoarece ar lăsa Kievul fără drept de vot în interiorul blocului comunitar, potrivit Reuters.

Cancelarul german Friedrich Merz a sugerat ca Ucraina să poată participa la reuniunile UE fără drept de vot, ca etapă intermediară spre aderarea deplină.

Potrivit acestuia, o astfel de soluție ar putea facilita încheierea unui acord pentru oprirea războiului declanșat de invazia Rusiei, aflat acum în al patrulea an.

În replică, Zelenski a transmis în scrisoare că înlăturarea Premierului ungar Viktor Orbán – un opozant ferm al aderării Ucrainei la UE – în urma alegerilor de luna trecută „creează condiții pentru progrese reale în negocierile de aderare”.

„Ar fi nedrept ca Ucraina să fie prezentă în Uniunea Europeană, dar să rămână fără voce”, a afirmat Zelenski. „Este momentul să avansăm către aderarea Ucrainei într-un mod deplin și semnificativ”.

Scrisoarea a fost adresată Președintelui Consiliului European, Antonio Costa, Președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Președintelui Ciprului, Nikos Christodoulides, care deține Președinția rotativă a Consiliului UE.

Zelenski le-a mulțumit liderilor europeni pentru sprijinul acordat în timpul războiului și a subliniat că Ucraina acționează ca un bastion împotriva agresiunii ruse pentru întregul bloc format din 27 de state.

„Apărăm Europa – pe deplin, nu parțial și nu cu jumătăți de măsură”, a spus acesta. „Ucraina merită o abordare echitabilă și drepturi egale în Europa”.

Etichete: Aleph News, conflict, donald trump, razboi, rusia, știrile Aleph News, stirile aleph news, sua, ucraina, zelenski