- Zelenski se întâlnește la Londra cu liderii europeni Starmer, Macron și Merz pentru a evalua „negocierile în curs în cadrul medierii americane”, în contextul criticilor lansate de Donald Trump.
- Kievul și Washingtonul continuă discuțiile privind planul de pace propus de Trump, Zelenski relatând o convorbire „substanţială şi constructivă” cu Steve Witkoff și Jared Kushner, în care „au fost abordate problemele cheie” legate de încetarea războiului.
- Trump afirmă că este „puţin dezamăgit” de Zelenski, susținând că acesta „nu a citit” încă propunerea americană, în timp ce europenii încearcă să își facă vocea auzită asupra unui text perceput ca prea favorabil Moscovei.
Criticat recent de Donald Trump, Președintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească luni, la Londra, cu principalii săi parteneri europeni – Premierul britanic Keir Starmer, Preşedintele francez Emmanuel Macron şi Cancelarul german Friedrich Merz. Întrevederea are loc în contextul în care Trump îi reproşează lui Zelenski că „nu a citit” propunerea sa de pace aflată în negociere între Washington, Moscova şi Kiev, transmite AFP.
Potrivit anunţului oficial, Zelenski va fi primit de Șeful guvernului britanic, alături de Macron şi Merz. Scopul discuţiilor este de a evalua „negocierile în curs în cadrul medierii americane”, a precizat sâmbătă Emmanuel Macron pe X, subliniind că Parisul va „continua să exercite presiuni asupra Rusiei pentru a o constrânge să accepte pacea”.
În paralel, Șefa diplomaţiei britanice, Yvette Cooper, se deplasează la Washington pentru o întrevedere cu secretarul de stat american Marco Rubio, în cadrul unei serii de demersuri diplomatice accelerate menite să faciliteze încheierea războiului declanşat de invazia rusă din 24 februarie 2022. Potrivit Londrei, cele două state vor reafirma „angajamentul lor de a ajunge la un acord de pace în Ucraina”, Marea Britanie declarând că susţine „eforturile continue ale preşedintelui Trump de a garanta o pace justă şi durabilă”.
Aceste contacte se înscriu în continuarea reuniunilor desfăşurate recent la Miami între reprezentanţi americani şi ucraineni, pe marginea planului de pace prezentat de Trump în urmă cu trei săptămâni.
Zelenski a anunţat sâmbătă că a avut o convorbire telefonică „substanţială şi constructivă” cu emisarii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner, precum şi cu negociatorii ucraineni aflaţi în Florida. În cadrul discuţiilor „au fost abordate problemele cheie care ar putea garanta încetarea vărsării de sânge” şi „riscul ca Rusia să nu-şi respecte promisiunile”, a precizat preşedintele ucrainean.
La rândul său, diplomaţia americană a transmis în weekend că Washingtonul şi Kievul au convenit asupra faptului că „orice progres real către un acord depinde de voinţa Rusiei de a se angaja serios în favoarea unei păci durabile”.
De la prezentarea planului american, statele europene aliate Ucrainei încearcă să influenţeze textul, considerat de unii oficiali drept prea favorabil Moscovei. La Geneva, la finalul lunii noiembrie, acestea au încercat să modifice documentul susţinut de Witkoff – om de afaceri apropiat de Trump şi acuzat de legături cu Rusia, după mai multe vizite la Moscova în ultimul an.
Witkoff şi Kushner au fost primiţi săptămâna trecută de Vladimir Putin, Kremlinul vorbind atunci despre anumite progrese, dar subliniind că rămâne „mult de lucru”.
Duminică seara, la un eveniment desfăşurat la Washington, Preşedintele Trump a afirmat că Zelenski „nu a citit” încă planul de pace, exprimându-şi dezamăgirea: „Am discutat cu preşedintele Putin, am discutat cu liderii ucraineni – în special cu Zelenski, preşedintele Zelenski – şi trebuie să spun că sunt puţin dezamăgit că preşedintele Zelenski nu a citit încă propunerea”.
