- „El va avea o întâlnire pe teritoriul american, ceea ce este o victorie personală”, declară Zelenski.
- Liderul ucrainean respinge orice retragere a trupelor sale din estul Ucrainei.
- Zelenski a spus că summitul de vineri va amâna practic noi sancţiuni americane împotriva Rusiei.
Volodimir Zelenski spune că întâlnirea prevăzută între Vladimir Putin şi Donald Trump vineri în Alaska este o „victorie personală” a liderului de la Kremlin. „El va avea o întâlnire pe teritoriul american, ceea ce este, cred eu, pentru el, o victorie personală”, declară Volodimir Zelenski, scrie France 24.
Liderul ucrainean respinge orice retragere a trupelor sale din estul Ucrainei în cadrul unui acord cu Moscova mediat de americani. „Nu ne vom retrage din Donbas”, declară Zelenski. El avertizează că, dacă acest teritoriu cade sub controlul Moscovei, va fi folosit apoi de către Kremlin ca o trambulină în vederea unei „viitoare ofensive” în Ucraina.
Președintele ucrainean a spus că summitul de vineri va amâna practic noi sancţiuni americane împotriva Rusiei – sancţiuni pe care Trump promisese că le va impune dacă Putin nu îşi va opri războiul.
Întâlnirea lui Donald Trump cu Vladimir Putin urmează să se desfăşoare aparent fără Volodimir Zelenski, alimentând temeri cu privire la încheierea unui acod fără Ucraina, care să o oblige să cedeze Rusiei porţiuni din teritoriul ucrainean. Luni, Donald Trump s-a declarat „contrariat” de refuzul Kievului de a ceda teritorii.