Să prindem mai întâi din urmă poveştile călătoare. Celelalte ne aşteaptă cuminţi, ca stelele-n apă.
Există o poveste călătoare, una care bântuie neobosită prin lume. O poartă beduinii pe caii lor iuţi, o rumegă cămilele printre nisipuri, o povestesc drumeţii.
Shaddad, ultimul rege din Ad, putred de bogat, a vrut să se măsoare cu Allah, construindu-şi Paradisul pe pământ, după asemănarea Paradisului din cer. Au lucrat meşterii cei mai iscusiţi, ani întregi, să-i împlinească visul. Regele nu mai dormea, nu mai mânca, nu mai vorbea, se uita doar cum se înalţă, neasemuită, cetatea. În seara în care a terminat-o şi i-a trecut fericit pragul, în capul scărilor îl aştepta Moartea. Au vorbit ce-or fi vorbit, dar nu prea mult. Însă, de-atunci, nu locuieşte nimeni acolo. Cine s-ar încumeta să trăiască în Cetatea care Dispare în Zori?
O visăm cu toţii. Într-o noapte ai s-o visezi şi tu, iar dimineaţa o vei căuta cu înfrigurare, dar n-ai s-o mai găseşti. Şi va trebui să străbaţi tot deşertul zilei, până la apus, ca să ţi se arate din nou.
Există! E Cetatea Singurătatea, trufaşa, pe meterezele căreia doar Moartea se aşează, din când în când, şi râde în hohote.

Recomandări

ATACURI ÎN GAZA
UCRAINA ATACĂ RUSIA
RUSIA ATACĂ
CADOURI...VII
PAMELA LEAVES „THE SIMPSONS"
ACUZAȚII PENTRU ADANI