La ce etaj este mai indicat să-ți cumperi un apartament? Cât mai aproape de sol sau la un etaj superior? În mare parte, răspunsul la această întrebare este unul subiectiv. Trebuie să te gândești ce îți place mai mult: o priveliște frumoasă asupra orașului, de la înălțime, sau oportunitatea de a sta la parter și de a beneficia poate de un spațiu verde sub fereastră. De o grădină. Dacă vrei lumină din abundență, care să îți umple casa, ar fi bine să alegi un apartament la un etaj superior, spun arhitecții. Dar în același timp, etajele superioare, mai ales ultimul etaj, au un dezavantaj termic.  Vara temperaturile sunt mai ridicate. Sigur că sunt sisteme de ventilație disponibile pentru a rezolva această problemă, dar asta înseamnă costuri în plus pe care să le iei în considerare. Pe de altă parte, etajele inferioare vin cu propriile dezavantaje. Cel mai mare dezavantaj ar fi zgomotul. La parter în special, zgomotele sunt inevitabile. Conform agenților imobiliari, cele mai căutate proprietăți când vine vorba de blocuri sunt cele poziționate undeva la mijloc.Analizează și decide cum e mai bine pentru tine. Tu știi dacă vrei să locuiești cu picioarele pe pământ, sau cu capul în nori.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.