Goana după aur
- Alina Vuc țintește aurul olimpic la Tokyo, după argintul câștigat în 2019 la Campionatul Mondial de lupte
- Are o medalia de argint câștigată și la Campionatul European de lupte din Kaspiysk, Rusia
- Alina a fost în lotul României de lupte libere și la JO 2016 din Rio de Janeiro
Îți spun mereu despre ce fac cei mai mari sportivi din lume și cum se antrenează ei ca să poată da maximul atunci când contează mai mult. Nu a mai rămas forte mult până la Jocurile Olimpice din Tokyo, așa că am zis să îi vizităm pe cei care vor lupta să aducă medalii României în vară. La propriu. Colegul meu, Ciprian, a fost să vadă cum se antrenează Alina Vuc, vicecampionă mondială la lupte libere în 2019, și lotul feminin de lupte la baza olimpică din Izvorani. Cum Alina nu vrea să vadă pe nimeni că trage chiulul, nici el n-a scăpat de sparring.
Advertisment
Shaq, pot să fac o dedicație?
- Shaquille O’Neal a dat o super petrecere înainte de Super Bowl și a mixat la platane pentru invitați
Înainte de Super Bowl toată America sărbătorește! Dar petrecere cum a dat Shaquille O’Neal anul acesta nu cred că ai mai văzut! Fostul star NBA a strâns la un loc wrestleri, cântăreți, fotomodele și i-a pus la treabă! Împărțiți în două echipe, Kansas City și Tampa Bay, vedetele s-au întrecut în dans. Au jucat rațele și vânătorii și au făcut și un concurs de tras funia! Nici Shaq n-a stat pe tușă! A mixat la platane, după a făcut un meci de skanderbeg cu Sasquatch, omul preistoric!
Djoko mi-a pus piedică!
- Djokovic a vrut să-l pună la pământ pe antrenorul Arynei Sabalenka, Jason Stacy, după antrenament
Novak Djokovic este foarte competitiv și în afara terenului de tenis! Înainte de primul meci la Australian Open, sârbul a vrut să se ia la trântă cu Jason Stacy! Aproape că l-a dat cu roțile în sus pe antrenorul Arynei Sabalenka! Tenismenul l-a apucat de-un picior și, dacă mai insista puțin, îl punea la pâmânt! Ce forță are Nole! Noroc că și-a ales un adversar pe măsură de data asta! Dacă ne amintim bine, acum doi ani, înainte de turneul de la Tokyo, Djokovic a dat de greu în ringul de sumo!
Recomandări
Omul de aur al bobului
- Francesco Friedrich a câștigat a zecea medalie de aur la Campionatul Mondial de bob
- Friedrich deține recordul de medalii de aur și este considerat cel mai bun pilot de bob din istorie
A avut Francesco Friedrich o viteză la Campionatul Mondial de bob, de zici că făcea vreun experiment pentru Hyperloop-ul lui Elon Musk! Neamțul aproape că s-a teleportat pe pista din Altenberg, Germania! De 3 minute și 39 de secunde a avut nevoie Friedrich ca să câștige cele 4 manșe de bob 2! Priceperea lui și forța coechipierului său Alexander Schueller l-au ajutat pe Friederich să pună acum în vitrină cea de-a 10-a medalie de aur la Campionatele Mondiale!
Distracție All-Terrain
- Localnicii din Birch Hill, Alaska, îți arată că pot să se dea cu placa și schiurile pe orice suprafață
Șmecheria e din gleznă!
- Jeff Cosi are o dexteritate extraordinară pe longboard și poate să facă trick-uri cu ochii închiși
Tu câte lucruri poți să faci din mers? Dacă ești ca Jeff Cosi, înseamnă că stai foarte bine la capitolul dexteritate! Americanul poate să controleze longoard-ul în mișcare și cu ochii închiși! Dansează, merge și sare de pe placă! Unele trucuri îi ies atât de bine, că trebuie să le dai replay ca să te asiguri că ai văzut bine!
Partenerii noștri