Panorama face totul!

  • Pascal Schumacher s-a filmat singur în timp ce escalada muntele Pizzo Tambo, înalt de 3.279 m

Cum poți să simți că te iau fiorii în vârf de munte, dar fără să fii nevoit să te cațeri chiar tu? Poate te ajută Pascal, alpinist de meserie! Mă ia amețeala numai când mă uit la clip-urile lui! Elvețianul s-a înarmat cu mult curaj și s-a filmat în timp ce urca prin ceață și vânt tocmai în vârful muntelui Pizzo Tambo! M-a convins! Panorama la peste 3000 de metri altitudine merită tot efortul!

Meet Captain Argentina!

  • Schwartzman apără mingile cu o replică a scutului lui Captain America, primit cadou de la Disney

Ce noroc pe capul lui Diego Schwartzman! Chiar înainte să decoleze spre Monaco pentru Masters-ul din Monte Carlo, cei de la Disney i-au făcut cadou argentinianului scutul lui Captain America! Imediat a fugit pe teren să-i facă proba! Nu e Schwartzman un supererou, dar scutul își face treaba la perfecție, exact ca în film! Nicio minge n-a trecut de el! Parcă-l văd cum a golit jumătate din bagaj ca să facă loc pentru noua sa jucărie!

Îmbină dansul cu munca

  • Canelo Álvarez pune accent pe forță pentru următoarea sa luptă în ring și se „joacă” cu greutățile la sală
  • Canelo l-a luat ca partener de sparring pe Andy Ruiz Jr., fost campion WBA, IBF, WBO și IBO la supergrea

Jos pălăria pentru Canelo Álvarez! Muncește pe brânci pentru lupta cu toate centurile pe masă din 8 mai! Va avea nevoie de toată forța pentru a-l învinge pe Billy Joe Saunders, așa că atacă greutățile de oricâte ori are ocazia! Și se ține bine pe picioare! Uite-l cum dă gata o serie de genuflexiuni cu 140 de kilograme în spate! Mai nou îl are și pe Andy Ruiz Jr. ca partener de sparring! În pauze, Canelo își face timp să-l învețe pe băiatul prietenului său câțiva pași de dans! Cred că a dansat de fericire și când a aflat ce pariu a pus Chris Eubanak Jr., campion la supermijlocie, care a mizat 10 mii de lire sterline pe un KO al mexicanului în următoarea luptă!

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Mută sala sub apă!

  • Demi Bagby îți demonstrează că poți face toate exercițiile de bază în piscina din curtea casei

De ce să sari peste antrenament atunci când e caniculă? Mai bine fă și tu ca Demi Bagby! E mare pasionată de crossfit, așa că și-a amenajat o sală de fitness pe fundul piscinei! Numai bine! Când dă căldura, se îmbracă în costum de baie și își face antrenamentele de forță sub apă! Demi, respect maxim dacă te țin plămânii pentru niște îndreptări cu bulbuci! Zici că-i Ariel, dar în varianta 2021, șatenă și cu mușchi!