M-am infiltrat la Patriarhie.

Aveam barbă, aveam burtă, aveam Merțan. M-au acceptat din prima!

8 luni am fost sub acoperire și am jucat rolul de slugă la Preafericitul Daniel. Am vrut să îl cunosc ca om, nu ca om de afaceri, cum îl știe toată lumea.

Recomandări

AVERTISMENTUL LUI PUTIN CĂTRE OCCIDENT
CUM DEVII MAI PRODUCTIV LA MUNCĂ
ZIUA MONDIALĂ A RECICLĂRII
CUM VA FI VIAȚA ÎN WOVEN CITY
BIDEN FACE BANI PENTRU CAMPANIE
MACRON VA CERE ÎNCETAREA FOCULUI ÎN UCRAINA

Cioloș mi-a dat voie să fac și eu niște dezvăluiri despre Marele Alb.

Să luăm, spre exemplu, ziua de ieri.

Ca în fiecare dimineață, Preafericitul s-a trezit la ora 13. S-a trezit brusc, violent, când banii au rupt ușa și l-au azvârlit din dormitor.

A chemat doi tâmplari și le-a poruncit să îi facă o ușă de seif de bancă, că el nu e ușă de biserică.

Ca să nu apuce să mă facă iar “Imbecil”, i-am adus repede cafeaua și Ziarul Lumina.

“Ce e mizeria asta, imbecilule?”, m-a întrebat el, cu calm. M-am jurat că e aceeași cafea pe care o bea în fiecare zi, chiar dacă n-a făcut bănuț în mijloc… “Nu, imbecilule! Unde e rubrica cu licitații?”

Nici nu știam cum să îi spun de ancheta aia spurcată: “Preafericite, departamentul de PR a decis ca, pentru o perioadă…”

“ÎPS, I dit it again!”, m-a întrerupt el. “Să vină IMEDIAT un vicar și un PR!”

I-am chemat pe domnul Neacșu și pe Teofil, fata noastră de la PR.

Neacșu s-a aruncat în genunchi să se spovedească.

“Neacșu, dă-te afară din partid, din biserică, din viață, din tot!”, i-a spus Preafercitul. “Nu uita de porunca 9: SĂ NU MĂRTURISEȘTI STRÂMB ÎMPOTRIVA APROAPELUI TĂU! Adică, SĂ NU MĂRTURISEȘTI NIMIC LA GABORI, CĂ-ȚI DAU UN CROȘEU DE-ȚI SARE ÎNGERU’ “

Apoi, a grăit către PR-ița Teofil: “Teofil! Dă repede comunicat. Ne implicăm cu Covidul!

Chemăm credincioșii la Slujba de Distanțare. Unde vom lansăm testele cu tămâie. Se bagă tămâia aprinsă în nas și, dacă nu simți mirosul, ai Covid.

Ai Covid?? Primești canon să te vaccinezi. Vom pune la vânzare niște sticluțe cu vaccin de la Muntele Athos.

Iar acum, să revenim la lucruri sfinte. Bagăm iar licitațiile în Lumina, doar că, de acum, vor fi sub formă de vise sfinte.

Dacă dai banu’, zicem că unui călugăr i-a apărut Sf. Nectarie în vis și i-a zis că tu ești alesul care tre’ să renoveze biserica.”