În acești ani de pandemie, medicii și personalul din secțiile de terapie intensivă au trăit, zilnic, față în față cu moartea. Au luptat cu ea, cît au putut și cu toate armele pe care le-au avut la îndemînă. Pînă la epuizare. Pe unii, i-au salvat. Pe alții n-au reușit să-i țină în viață. Acum, un val de plîngeri penale pentru morțile din pandemie se năpustește asupra medicilor care i-au tratat pe bolnavi. Sute de medici trăiesc un calvar. Se dă crezare acuzațiilor de ucidere din culpă, în cazul pacienților pentru care n-au mai putut face nimic. Să-i chemi să dea cu subsemnatul, în fața ta, procuror, ei bine, ASTA este o crimă. Nimeni nu-i acuză pe cei ce au propovăduit nevaccinarea, ori pe pacienții însuși care au refuzat vaccinul, pentru că vine de la diavol. Ci pe doctorii care nu i-au mai putut salva. Doctorița Beatrice Mahler, managerul de la Spitalul Marius Nasta, pe un asemenea drum la procuratură, a spus: ”e traumatizant. E greu. Nu spun că nu se poate greși. Sunt convinsă că nu suntem perfecți. Dar este foarte dificil să fii judecat de oameni care nu înțeleg medicina. Un procuror sau un polițist nu are de unde să știe ce înseamnă un act medical”. Pe 6 noiembrie anul trecut, medicii din Terapie Intensivă s-au adresat Avocatului Poporului, pentru a nu mai fi scoși de la muncă și puși pe drumuri. Să fie audiați on line, pentru presupusa lor crimă de a nu-i fi putut salva pe toți. Nu s-a întîmplat așa. Codul de procedură penală e mai scump decît viața. E ceea ce Beatrice Mahler înțelege și exprimă cu tristețe. În numele celor pe care-i reprezintă, curajoasă, modestă și cu frica lui Dumnezeu, nu numai în lupta cu moartea, ci și cu prostia omenească și legile făcute parcă anume pentru a o proteja, Beatrice Mahler de la spitalul Marius Nasta intră în această săptămînă în istorie. Lupta cu prostia e la fel de grea, precum cea cu moartea, cînd la capătul unui război care pare că se apropie de sfîrșit sînt chemați în fața Curții Marțiale eroii din linia întîi. 

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ