Puterea obiectelor e uneori nestrămutată. Se întîmplă atunci cînd valoarea lor simbolică o copleșește pe cea reală.
Advertisment
Un kilogram și o sută de grame de oțel nu prețuiesc mare lucru.
Dar cînd acest oțel provine de la țeava unui tun capturat la Plevna în 30 august 1877 de ostașii români care au cucerit independența, datele problemei se schimbă. Și cînd bucata de oțel a intrat pe mîna elevilor ucenici ai Arsenalului Armatei, la cîțiva ani de la capturarea acelui tun, iar ei au lucrat acel obiect după schițele realizate în tuș de Theodor Aman, lucrurile încep să capete sens.
Recomandări
Datele problemei iau cu totul altă înfățișare, cînd afli că schița după care a fost făurit obiectul are la bază documentația unei întregi comisii, conduse de V.A. Urechia, din care au făcut parte Alexandru Odobescu, Bogdan Petriceicu Hașdeu și Grigore Tocilescu. Ei au pus la dispoziția artistului Aman modele ale coroanele vechilor voievozi.
Astfel s-a făurit Coroana de Oțel, cu care a fost încoronat Regele Carol, acum 140 de ani.
Dacă ea ar fi fost din aur fin, așa cum au vrut politicienii români să-l convingă pe Rege, poate că am fi plîns-o și astăzi, odată cu Tezaurul României de la Moscova. Dar Regele a vrut coroană din acel oțel. Și coroana de oțel a rămas în România. E și acum, singură și stingheră, printre podoabele din sala tezaurului de la Muzeul Național.
Si mai prețioasă decît toate, ca simbol al unei înțelegeri demult pierdute, asupra puterii obiectelor. Ca și cinstea, demnitatea și cumpătarea, strînse în buloanele simple de oțel ale obiectului așezat pe capul Regelui Carol I, la încoronarea lui de acum 140 de ani, într-o altă Românie.
Partenerii noștri