Daniel Morar, judecător la Curtea Constituțională își are asigurat locul în istorie, în această săptămînă. E singurul magistrat lucid, care cunoaște și a reacționat la renașterea Securității, acolo la granița unde se întîlnesc și colaborează serviciile cu justiția. Morar a fost unul dintre cei care a judecat și a redactat sentința 51 a Curții Constituționale.

Cu ceva vreme în urmă, aici, la aleph news el a avertizat: ”Mă uit la acei judecători care au sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene și au întrebat dacă e bună Decizia 51 a CCR, prin care a scos SRI din anchetele penale. Mă întreb: acei oameni n-au citit vreo carte la viața lor, despre sistemele totalitare, în care serviciile de informații făceau și desfăceau tot și distrugeau vieți?… Pot să plîngă oricît după serviciile de informații: nu e voie să se mai întoarca în cercetarea penală.”

Dar s-au întors. Sîntem la o săptămînă de tăcere, după ce în parlament s-a aprobat ordonanța Prună, dată de guvernul Cioloș acum cinci ani, prin care Secuirtatea reintră în controlul justiției.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Ordonanța a fost adoptată fără nicio virgulă modificată, față de forma în care a fost propusă de Raluca Prună, ministrul Justiției din Guvernul Cioloș, în 14 martie 2016. Pînă la urmă, tot ”serviciile” au avut ultimul cuvînt.

Înainte de a fi fost judecător la cea mai înaltă instanță a României, Daniel Morar a fost șef al Parchetului Național Anticorupție precursorul DNA-ului lui Kovesi, și știe ce fac serviciile, cînd se întîlnesc cu procurorii: poliție politică, exact așa cum făcea Securitatea pe vremuri.

Daniel Morar, judecătorul de la Curtea Consituțională care a spus clar că a ține serviciile departe de justiție, este veriga cea mai importanta pentru mecanismul penal din România, merită, în toată această tăcere asupra subiectului, să intre în istorie în această săptămînă.